Publicat de: geo17 | Aprilie 25, 2011

hello!


În primul rand,vreau să îmi cer scuze pentru absenţa mea îndelungată.Cu siguranţă v-aţi făcut o părere proastă despre mine,deorece am zis ca o să mai scriu,şi nu m-am ţinut de cuvânt.Să vă zic sincer,nu am avut o relaţie bună cu inspiraţia până acum,şi oricât încercam să scriu câte ceva,nu îmi ieşea,aşa că am renunţat de tot.Eram nesigură pe mine,nu ştiam dacă o să mai fiu capabilă să creez altă poveste şi să mă ţin de ea.Amintindu-mi de experienţa la „Pentru totdeauna” în care îmi rugam inspiraţia să poposească şi pe la mine şi nu reuşeam deloc să o conving decât după ceva timp,am zis că mai bine ar fi să nu mai încep altceva şi să abandonez.

Aşa că m-am mutat aici 🙂 : http://confessions-of-memories.blogspot.com/ unde,atunci când inspiraţia mea va fi binevoitoare şi atunci când voi simţi că trebuie să mă descarc fără să privesc pe cineva în ochi,îmi va fi mai uşor.

Cu terminarea fic-ului Pentru totdeauna,am încheiat şi o experienţă foarte frumoasă din viaţa mea,pe care mă bucur că am descoperit-o,aceea a scrisului.Nu mă credeam în stare de a scrie aşa de mult,dar m-am depăşit pe mine însămi.

Pentru curioşi,dacă vreţi să citiţi nişte rânduri scrise de mine, vă aştept cu mare drag pe blogul de mai sus.

P.S : Fan-Fic-Twilight este un blog cu fic-uri,administrat de Krisz si Alexya,două fete minunate,care depun multă muncă ăi cu siguranţă o fac cu mare plăcere.Nu strică să aruncaţi o privire,pentru că vă asigur că merită şi puteţi descoperi poveşti interesante şi talente care merită să fie promovate.Fiind ultima zi a concursului „Creează-ţi coperta”,dacă vizitatorii de pe aici încă nu s-au inscris sau încă nu au descoperit blogul,îi rog să o facă,pentru că nu aveţi ce pierde. Mai multe detalii aveţi AICI

Cam atât am avut de spus..nu ştiu câţi mai vizitează blogul,însă le mulţumesc celora care mai citesc „în linişte”.

Vă pup şi vă urez un Paşte fericit tuturor alături de cei dragi!

Geo

Publicat de: geo17 | Octombrie 10, 2010

Game.


Inca o leapsa pe care am primit-o de la Eve si careia ii multumesc.

1). Luati cartea cea mai apropiata, deschideti la pagina 18 si scrieti aici randul al  IV-lea: No,gracias.Vine aqui a vender,no a comprar(Nu multumesc.Am venit aici sa vand,nu sa cumpar)[Dias de amor en Paris de Barbara Hannay]

2)Fară să verificați, cât e ora? 13:35

3)Verificați! 13:56[pe aproape]

4)Cum sunteți îmbrăcat? Hanorac,tricou si pantaloni de treining.

5) Înainte de a răspunde la acest chestionar pe ce vă uitați? Cautam muzica prin niste foldere prafuite din pc.

6) Ce zgomot auziți în afara calculatorului? Muzica din casti.

7)Cand ați ieșit ultima dată și ce ați făcut cu ocazia respectivă? Ieri.Am fost pana la o verisoara.

8)Ce ai visat ieri noapte? Visam ca eram la volan,conducand.Cred ca sunt prea obsedata de carnet J)

9)Cand ai ras ultima data? Acum cateva minute.

10)Ce aveti pe pereții încăperii unde sunteți? Un tablou cu o cascada si o icoana.

11)Daca ați fi milionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ați cumpăra? Pai o sa fie atat de multe in capul meu,inca nu stiu care o sa fie primul:-??.

12)Care este ultimul film pe care l-ați văzut? Letters to Juliet.
13)Ati vazut ceva neobisnuit astazi? Da.Eu.aratand ca un catelush plouat.

14)Ce parere aveti despre acest chestionar? E interesant si ma bucur ca am ceva de facut.

15)Spuneti-ne ceva ce nu știm înca. O sa existe un capitol la Pentru totdeauna..cat de curand,sper :D.

16)Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi fetiță? Hmm..nu stiu.O sa caut atunci liste cu nume de fetite.

17)Care ar fi prenumele copilului dumneavoastră dacă ar fi baiat? La fel ca mai sus.
18)V-ați gândit deja sa locuiți în străinătate? Da.Cam acestea ar fi planurile de viitor.

19) Daca ați putea schimba în lume, în afara de politica, ce ati schimba? Nu stiu.Totul?!

20) Vă place să dansați? Da.E imposibil sa nu ma misc putin cand aud vreo melodie.

21)George Bush? Ce e cu el?

22) Care a fost ultima chestie pe care ai văzut-o la televizor? Inceputul meciului de aseara dintre Romania-Franta,dar apoi m-am plictisit.

Publicat de: geo17 | Octombrie 4, 2010

Diana & Cristina


Hello:*!Ce mai faceti?Sper ca sunteti bine cu totii:*.

Krisz mi-a zis intr-un comment ca e curioasa in legatura cu infatisarea din mintea mea a personajelor de poveste.Ei bine,de-a lungul catorva zile am cautat poze,insa nu am gasit ceva care sa se asemene cu cele din mintea mea.Dar azi am gasit…si vreau sa le impartasesc cu voi,sa aud si parerea voastra,insa mai ales daca seamana cu cele pe care vi le-ati inchipuit voi.

Cristina

Si Diana

Ea e…ce ziceti?

Inca nu am gasit poze pentru Dan,Mark,Deb…insa le voi cauta mai amanuntit zilele acestea.

kisses:* si astept pareri!

Publicat de: geo17 | Septembrie 20, 2010

Interesting.


Hello again!Nu credeam ca voi mai scrie un post de acum inainte,insa am primit de la Krisz un chestionar tare dragut si ii multumesc pentru asta.

Asta e lista : Krisz,Eve,Cathy,Andru,Carmen,Antonia,Alexa,Alexandra,Ramona[http://ramonafiction.wordpress.com].Imi face figuri wordpress-ul,cred ca se razbuna pe mine si de aceea am scris linkul in paranteza.

Cam acestia sunt.E posibil sa mai fi omis cativa,insa zilele trecute chiar m-am uitat pe niste bloguri cu ficuri pe care le citeam,de care,spre rusinea mea,am uitat de ele.

Insa cu siguranta,celor carora le-am dat,le vor primi de la altii,asa ca toti cei care mai intra pe blog,il pot lua cu placere si fara nicio jena,mai ales ca este foarte interesant.

My ABC’s

A
Available: Not really.
Age18
AnnoyanceA lot of noise…nu suport zgomotele enervante.
Allergicla praf.
Animal: Dogs,clar!
ActorVa fac o lista?Sunt destuiii.
B
BeerShandy Cruzcampo[Sabor con Limon:D]
Best FriendsPutini,dar destui,daca imi sunt mereu alaturi atat fizic cat si spiritual.
Body part on opposite sex: eyes :D.Am o slabiciune pt baietii cu ochii albastri
Best feelin’ in the worldLove.
Best weatherHmm..imi place si soarele,dar si ploaia caldutza de vara.Sa nu fie nici prea cald,dar nici prea rece.
Been in Loveyes.
Been bitched outNo.
Believe in yourselfFiecare mai are si indoielile lui,dar in general,da.
Believe in life on other planetsNormal.Vreau sa ajung pe Marte,intr-o viata viitoare :))
Believe in miraclesNot really…nu prea mi s-au intamplat.
Believe in magicEverything is magic.
Believe in GodNormal.
Believe in SatanNo!
Believe in Santa:  Imi mint cateodata nepotelul ca m-am intalnit cu Mosul si ca nu ii va aduce nimic de Craciun,daca nu e cuminte:)).Dar ador perioada asta si iarna bineinteles.

Believe in Ghosts : Daca mintea mea o sa o ia razna si am sa le vad,o sa va anunt:)).

Believe in EvolutionPai si noi am evoluat,nu?Deci,da.
C
CarNegru sau Albastra 😕
Candy:Jeleuri..le ador ❤
ColorBlack,purple,blue ❤
Cried in schoolOo da…printr-a 9.
Chocolate/VanillaAmbele.
Chinese/Mexican: Chinese. love it !
Cake or PieAmbele.
Countries to visitFrance,England.De fapt..as face un tur al lumii 8->
D
Day or NightDay…and Night.
Dream vehicle: I really don’t know.
DancedEverytime.
Dance in the rainIeri ❤
Dance in the middle of the streetNu cred ca am facut asa ceva :)).
E
EyesCăprui sau verzi la lumina.
Everyone hasA soulmate…indiferent de persoana.Cred ca exista cineva special pentru fiecare.
Ever failed a classNiciodata
F
Full name: Am avut probleme de fiecare data cu profesorii din cauza pronuntarii numelui meu,deci..no chance :))
FoodHmm…chiar nu stiu acum.
G
Greatest FearSa pierd pe cineva care imi este foarte drag…nu mi-as reveni foarte repede.
Giver or takerGiver.
GumOrbit Aqua.Melon and Blueberries.
Get along with your parentsYes.
H
Hair colourHmm..saten inchis cu ceva suvite roscate:-?…pnm…e o adevarata variatie de culori in parul meu :))
Heightpitica oricum :-s

HappySometimes…acum da.

HolidaysLe ador.Oricand e bine venita.

How do you want to die: Peacefully.
Hate: Nu cu intensitate,insa cred ca am incercat si sentimentul asta.
I
In guys/girls.
EyesVerzi sau albastri 😀

Hair:Hmm…i can’t decide right now…

Height: Sa fie inalt,clar.
Clothing styleDecent,cu stil.
CharacteristicsEducat,atent cu mine,iubitor etc.Daca ma face sa rad,primeste puncte in plus.
Ice CreamI don’t know…really.dar sa fie cu fructe de padure sau pepene galben.
InstrumentGuitar or Piano.
J
JewerlyDin aur…si mai purtam tot felul de bratarele si prostii,dar am renuntat.
JobNiciunul.
K
Kids: Ii ador,dar pe viitor..cred ca un baietel si o fetita.Nu stiu exact.

Kickboxing or karateKickboxing.
Keep a journal?Nu.
L
Longest car ride: hmm…multi oricum.Am plecat in strainatate cu autocarul..deci destui :))
LoveI was..and I still am.
Letter: Doar bucati de hartie rupte de la spatele caietului si mazgaleam cate ceva pe ele si le trimiteam colegei :))

Laughed so hard you cried: Oo da.
M
Milk flavour:-??
Movie: Prea multe ca sa aleg unul singur.

MarriageInca nu gandesc atat de departe :))
McD’ s or BKMc Donald’s:X
N
Number of piercingsNu am,dar as fi vrut sa-mi fac o data unul,dar normal ca nu m-ar fi lasat mama.
NumberNu am un numar norocos :-?.7..[asta e singurul care mi-a venit in minte]

O
Overused phraseFolosesc multe care nu au niciun sens..deci no idea:-??
One wishI wanna be a billionaire 😡 J).Nu..asta e melodia care e acum in winamp…Hmm…cred as vrea sa ajung pe luna..:-??

One phobiaAh..de orice miscatoare mica si paroasa,cu multe picioare sau care se taraste.Hate them!
P
Place you’ d like to liveParis 8-> L.A

Q
Questionnaires/:)
R
Reason to cryCand ma enervez daca nu imi iese ceva sau daca vad un film lacrimogen,ori ascult o melodia care imi aduce aminte de ceva anume.

Radio station: Kiss Fm.
S
Song: One Republic-All this time.

Shoe size37-38.
Sushi:-&.Nu imi place pestele de niciun fel.
Slept outsideNu..si sper sa nu ajung :-s
Seen a dead bodyYes…
SmokedNo.
Shower daily: Normal.
Single/Group DatesBoth.
Strawberries / BlueberriesStrawberries. Love them!

T
Time for bedCand mi-e somn..ceea ce in ultima vreme,se intampla la o ora destul de devreme.
TatooNu am,dar mi-ar placea.
U
UnpredictableMereu.Fac ce-mi trece prin minte,fara sa reflectez prea mult.
Under the influenceCateodata.
Understanding?Da,pentru ca imi place sa fiu si eu la randul meu inteleasa.
V
Vegetable you hateSpanac.
Vegetable you love: Castraveti.Mereu mananc seara cand nu am ce faceJ)
Vacation spotCe n-as vrea o vacanta acum,dar nu.Acasa deocamdata.
W
When you grow upSincer,nu stiu.Banuiesc…ca ceva 😕

Wanted to be a model?:-??

X
X – raysNo one…i think.
Y
Year it’ s now2010.

Z
Zoo animalbaby panda.
Zodiac signTaur.

Publicat de: geo17 | Septembrie 2, 2010

Goodbye!


Hey!:*

Nu are rost sa ma lungesc prea mult,insa tot ce vreau sa spun e ca voi renunta sa mai postez aici si nici pe oricare alt blog ceea ce voi scrie de acum inainte.Daca voi mai scrie ceva,voi scrie pentru mine personal.

Totusi,vreau sa multumesc celor care au citit si si-au dat cu parerea la fiecare capitol si chiar am fost dezamagita cand nu am vazut mai multe pareri despre ultimele capitole.Insa nu-i nimic;mie nu-mi pare rau ca am impartasit cu voi gandurile mele si aceasta experienta atat de frumoasa.

Pupici si succes in toate!

Publicat de: geo17 | Iulie 20, 2010

The End.


Well…uite-ne intr-un punct,in care eu sincer nu credeam ca o sa ajung vreodata.La inceput,cand m-am decis sa scriu un fic,eram 100% sigura ca nu il voi termina sau ca nimeni nu va citi aberatiile mele si il voi lasa balta pana la urma.Dar acum,sunt suprinsa ca am reusit.Mi-am descoperit o latura pe care eu nu stiam ca o aveam…acea de a scrie ceva mai mult decat o simpla compunere sau un eseu.De a forma personaje,de a le contura caractere,care sufera schimbari pe parcursul actiunii.Fiind la inceput,stiu ca am avut greseli.Si eu sunt cateodata confuza,pentru ca atunci cand recitesc capitolele,in minte imi vine cate ceva care s-ar fi potrivit perfect si ar fi iesit mult mai bine.Dar cum am spus…sunt la inceput si din greseli invatam nu-i asa?

Probabil va intrebati de ce am hotarat sa il termin asa de repede?Ei bine,nu exista acest gand in capul meu…nu chiar asa de devreme,insa circumstantele au fost de asa masura,incat a trebuit sa il inchei mai repede.Dupa cum ati vazut,postam si foarte greu,nu stiu din ce cauza,insa pur si simplu nu iesea asa cum voiam eu.Cu siguranta cei care cunosc experienta scrisului,ma inteleg si stiu ca nu e asa de usor,daca nu ai inspiratie destula.

Insa maine plec din tara,pentru o perioada lunguta si nu am mai vrut sa il las asa.Am zis ca o sa il inchei atunci cand nu voi mai putea scrie ca la inceput.Si acolo nu o sa am acces zilnic la internet,ca sa postez.

Dar…cu greu l-am putut finaliza.Inca nu am vrut sa ma despart de personajele mele si desi mi se pare prosteste,parca nici wordpressul nu voia,pentru ca mi-a facut mari figuri si nu ma lasa deloc sa postez J.

Oricum,lasand astea la o parte,vreau sa multumesc celor care m-au urmarit de-a lungul povestii si au fost alaturi de mine de fiecare data.Asta inseamna foarte mult pentru mine si imi place foarte mult sa va citesc parerile/opiniile si sa va vad entuziasmul.Cred ca nimic nu e mai bun pentru un scriitor,cand stie ca cititorii lui se pliaza cu personajele si traiesc momentele o data cu ei.

Insa,va rog,pentru ca e foarte important pentru mine sa va aud parerile,sa comentati.Chiar daca nu o sa pot raspunde la fiecare in parte,asa cum meritati,eu va multumesc inca o data,de pe acum,pentru ca ati fost cu mine.

Ce pot sa va mai zic?Va doresc o vacanta cat mai placuta,cei care dau la facultate,va tin pumnii sa intrati la cea dorita si spor si success in tot ce faceti.

P.S: Povestea noua pe care o voi scrie,o voi posta tot aici pe site :P.

Kisses&hugs si ne auzim in curand.

Geo

Publicat de: geo17 | Iulie 18, 2010

the end is almost here.


in seara asta sau cel tarziu maine postez ultimele 2 capitole :(.

pupici:*

Publicat de: geo17 | Iunie 6, 2010

hey all!:(


in primul rand vreau sa va spun ca imi pare foarte foarte rauu pentru absenta mea :(.nu stiu daca o sa ma intelegeti,insa au fost niste saptamani aiurea si nu am putut scrie deloc.incepusem cred ca vreo 3 variante la urmatorul capitolul,insa nici una nu a iesit asa cum trebuie,si au ramas pentru ceva timp parasite acolo si luand praf :(.m-am apucat zilele astea de el si pot zice ca e terminat,doar mai trebuie sa il corectez si sa retusez cateva lucruri.am inceput si capitolul 25 si le voi posta pe ambele o data :).am crezut ca poate ati uitat de poveste,insa am vazut ca nr vizitelor au crescut,si asta m-a determinat sa scriu mai repede :).va multumesc ca nu m-ati uitat,pentru nici eu nu v-am uitat pe voi :*

Am primit o leapsa de la Gaby prin care trebuie sa pun o poza cu desktop-ul meu,care nu e foarte impresionant sau ordonat :D.era si mai aglomerat de atat,insa a avut noroc ca intr-una din zilele mele bune,m-am hotarat sa-l mai eliberez :))

Toti cei care intra pe blog/si au blog de asemenea o primesc de la mine 😛

Nu stiu ce sa va mai zic,doar va multumesc din suflet pentru ca mai intrati pe aici si sper ca in curand sa postez cele 2 capitole :),avand in vedere ca e aproape gata scoala si voi avea mai mult timp liber.

va pup:*

Publicat de: geo17 | Aprilie 19, 2010

Sunshine Award


Am primit premiul „Sunshine Award” de la Gaby si de la Alexa si le multumesc pentru asta.Din pacate,dupa reguli trebuie sa il ofer la 12 persoane,insa eu nu citesc atat de multe ficuri,cel putin,am renuntat la cateva dintre ele din cauza timpului care nu e foarte favorabil cu mine.Sunt sigura,ca majoritatea dintre voi scrieti foarte frumos si mi-ar placea sa le descopar pe toate si sa am muult timp la dispozitie ca sa le citesc pe fiecare in parte.
Iata lista mea :):
Krisz
Cathy
Andru
Antonia
Chocolate Girl
Blogul cu poezele
Clabuc

Lista mea e mica in comparatie cu a celorlalti si sincer,toti cei care se straduiesc sa scrie si carora le place,merita premiul asta.Asa ca le multumesc celor care mi l-au acordat si celor care o vor mai face :D!
Va pup:*!

Publicat de: geo17 | Aprilie 18, 2010

capitolul 23.


am postat capitolul 23. e full of rob :D,asa ca sper sa va placa.wordpressul mi-a facut ceva figuri si nu am putut posta mai devreme.

astept parerile voastre si o sa revin maine cu mai multe detalii.

kisses:*

Older Posts »

Categorii