Publicat de: geo17 | Aprilie 25, 2011

hello!


În primul rand,vreau să îmi cer scuze pentru absenţa mea îndelungată.Cu siguranţă v-aţi făcut o părere proastă despre mine,deorece am zis ca o să mai scriu,şi nu m-am ţinut de cuvânt.Să vă zic sincer,nu am avut o relaţie bună cu inspiraţia până acum,şi oricât încercam să scriu câte ceva,nu îmi ieşea,aşa că am renunţat de tot.Eram nesigură pe mine,nu ştiam dacă o să mai fiu capabilă să creez altă poveste şi să mă ţin de ea.Amintindu-mi de experienţa la „Pentru totdeauna” în care îmi rugam inspiraţia să poposească şi pe la mine şi nu reuşeam deloc să o conving decât după ceva timp,am zis că mai bine ar fi să nu mai încep altceva şi să abandonez.

Aşa că m-am mutat aici 🙂 : http://confessions-of-memories.blogspot.com/ unde,atunci când inspiraţia mea va fi binevoitoare şi atunci când voi simţi că trebuie să mă descarc fără să privesc pe cineva în ochi,îmi va fi mai uşor.

Cu terminarea fic-ului Pentru totdeauna,am încheiat şi o experienţă foarte frumoasă din viaţa mea,pe care mă bucur că am descoperit-o,aceea a scrisului.Nu mă credeam în stare de a scrie aşa de mult,dar m-am depăşit pe mine însămi.

Pentru curioşi,dacă vreţi să citiţi nişte rânduri scrise de mine, vă aştept cu mare drag pe blogul de mai sus.

P.S : Fan-Fic-Twilight este un blog cu fic-uri,administrat de Krisz si Alexya,două fete minunate,care depun multă muncă ăi cu siguranţă o fac cu mare plăcere.Nu strică să aruncaţi o privire,pentru că vă asigur că merită şi puteţi descoperi poveşti interesante şi talente care merită să fie promovate.Fiind ultima zi a concursului „Creează-ţi coperta”,dacă vizitatorii de pe aici încă nu s-au inscris sau încă nu au descoperit blogul,îi rog să o facă,pentru că nu aveţi ce pierde. Mai multe detalii aveţi AICI

Cam atât am avut de spus..nu ştiu câţi mai vizitează blogul,însă le mulţumesc celora care mai citesc „în linişte”.

Vă pup şi vă urez un Paşte fericit tuturor alături de cei dragi!

Geo

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: