Capitolul 13-Iubire…si ziaristi


Imi era teama de venirea acestui moment.Ca peste cateva zile,nu voi mai simti dulceata buzelor,mangaierea tandra,vocea lui suava.Insa se pare ca totul se va termina mai devreme.Adica peste 2 zile.

Nu stiam ca voi suferi atat de mult ca va pleca.Era imposibil ca intr-un timp atat de scurt,sa iubesti atat de intens pe cineva,dar in cazul meu nimic nu era normal.

Mi-am scuturat incet capul,revenind in momentul de fata.Toti se uitau la mine,asteptand sa rostesc macar un cuvant.

-Nu inteleg,zic intr-un final.De ce atat de devreme?Vocea mea suna ragusita.Era vorba de 2 saptamani,iar acum plecati peste 2 zile?

-Iti voi explica eu totul,zise,luandu-ma de mana si conducandu-ma pe usa afara.

Am iesit din bloc,iar vantul rece al toamnei de noiembrie imi mangaia obrazul si imi flutura puternic parul.

-Unde mergem?Il intreb cu o voce putin tremurata datorita vantului rece.Eram imbracata doar in bluzita aia si afara erau cateva grade.

Strazile erau pustii ca de obicei,lucru des intalnit in cartierul asta.Intotdeauna ma bucuram de liniste,insa cateodata strazile deveneau atat de stranii si goale,incat un sentiment de frica trecea de fiecare data prin mine.

Nu imi raspunse la intrebare;continua sa ma traga dupa el,mergand cu pasi apasati si repezi pe strada.Nu stiu din ce motiv prostesc,panica incepu sa ma cuprinda nestiind unde ma duce.Eram in siguranta cu el;stiam asta.Creier dereglat!

Oftez profund,incercand sa-l fac atent,ca mai existam si eu pe aici si eram o persoana,nu o papusa.M-a uitam prin jur,incercand sa-mi dau seama unde ma ducea.

Poarta parcului des colindat de mine se afisa in fata noastra.Maret,ca de obicei,si colorat.Toamna tot isi lasa amprentele pe el.Covorul nelipsit de frunze de pe cimentul rece si copacii dezgoliti,batuti de vant.Amintirile se derulau cu incetinitorul in mintea mea.Amintiri din acea zi.Cu el.

Imi dadu drumul brusc la mana,asezandu-se langa acelasi copac de atunci.Replicile dure din acea zi,pe care i le adresam fara pic de regret,imi inundasera mintea.Le auzeam ca un ecou in departare.

Atunci motivele erau prostesti,mintea mea nefiind una destul de normala.Nici acum nu era mai bine.

Nu zicea nimic;doar isi tinea capul in maini,ascunzand durerea chipului.Sufletul mi se strangea putin cate putin si nu puteam face nicio miscare.

Am tresarit,cand s-a ridicat brusc si ma cuprinse cu bratele puternice.Ma tinea strans,lipita de pieptul lui,iar fiecare celula din corpul meu o lua la goana.Inima depasea limita legala de viteza si mai avea putin si iesea.Isi lipi buzele de parul meu,inspirand adanc si oftand.

-Imi va fi dor de parfumul tau,zise murmurand in soapta.Imbratisarea era atat de puternica,incat nu mai aveam aer,insa nu-mi pasa.As vrea sa opresc timpul in loc,exact in acest moment,sa fim asa pentru totdeauna.Durerea se simtea in vocea lui si stiam ca sufera la fel de mult ca mine,din cauza asta.Nu suportam sa-l vad asa,chinuindu-se.

-Robert,zic tremurat.Nu e ca si cum nu ne vom mai vedea niciodata.Vocea mea voia sa suna mai convingatoare,insa esuam.Cateva luni vor trece repede,si ne vom revedea in curand.Cred ca incercam sa ma conving mai mult pe mine,decat pe el.Timpul va trece pe langa noi,fara sa-l simtim.Iar ziua revederii va veni.

Nu stiam cum de aveam atata putere in mine,sa-l conving ca nu e o tragedie atat de mare ca va pleca.Nici eu nu credeam cu adevarat ce zic,insa trebuia sa fiu puternica pentru el.

-Vreau sa cred asta,insa mi-e frica.Imi lua fata cu ambele maini,uitandu-se intens in ochii mei.Mi-e teama ca va aparea cineva in viata ta,si ma vei uita,zise pe un ton stins.

Mi-a venit sa rad,desi nu era momentul potrivit.Cum putea sa creada asa ceva?Chiar daca m-ar fi parasit in clipa asta,sentimentele mele nu se vor schimba pentru el.

-Cum poti sa zici asta?Am inceput sa chicotesc,insa m-am oprit,vazand expresia lui.Mi-am incruntat sprancenele,devenind serioasa.Imi va trebui multa munca sa te scot din capul meu,zic amuzata.Nu vreau sa ma obosesc.Fata lui se contorsiona putin,iar buzele lui au format o linie dreapta.

-Nu inteleg,zise dintr-o suflare.

Mi-am inclinat capul intr-o parte si i-am zambit siret.Mi-am impleticit degetele in parul lui,tragandu-l cat mai aproape de fata mea.Respiratia calda mi se rasfrangea pe fata,atingandu-ma delicat,ca o mangaiere.

Voiam sa se uite in ochii mei si sa isi dea seama de sentimentele mele.Apoi mi-am lipit buzele de ale lui,sarutandu-l usor.

-Mai esti nelamurit?Zic,indepartandu-ma.

Mi-a zambit strengareste si a ramas putin pe ganduri.

-Cred ca incep sa inteleg,zise cu un suras nemaipomenit.Vantul incepu sa bata mai cu putere,imprastiind frunzele in jurul nostru si ridicandu-le in aer.Parul lui nearanjat arata si mai bine in adierea vantului,cateva fire venindu-i in ochi.

-Se pare ca vantul ne fugareste,zic cu un mormait.Si-a trecut mana prin par,incercand sa-l aranjeze,insa vantul se incapatana sa il distruga cu suflul lui.Norii fumurii se adunasera pe cer,si presimteam ca in curand stropii de ploaie vor uda pamantul.

Chiar toamna voia acum sa intrerupa un moment atat de frumos?Trimitand ploaia rece si vantul naprasnic?

-Scenariile groaznice ale lui Kellan vor depasi limita de varsta,zise razand.Asa ca hai mai bine sa mergem,pana nu vin sa ne caute.Am zambit si eu,imaginandu-mi discutiile lor.Intr-adevar, Kellan era foarte glumet,si imaginatia lui putea atinge limite foarte indepartate.Intotdeauna te facea sa te simti bine,chiar daca starea ta nu se potrivea glumelor lui.

M-a luat de mana,strangandu-ma la pieptul lui.Desi imi era frig,caldura corpului lui era de ajuns sa ma incalzeasca.

Am mers cu pasi lenti,de-a lungul strazilor pustii.Nici nu se mai obosea sa-si ascunda identitatea; se pare ca fata accea de la palat nu dezvaluise nimic de el.Nu inca.

-Trebuie sa mergem pe la Dan,zic in timp ce urcam scarile blocului.Cristina mi-a zis ca si-a revenit,asa ca i-am promis ca vom trece pe acolo.

-Pai,ne schimbam si mergem,zise cu o voce dulce si armonioasa.Cred ca Ashley dispera,vazand ca nu venim.Intotdeauna uraste sa stea in suspans.

Era foarte apropiat de colegii lui de platou.Se simtea in vocea lui respectul pe care il avea fata de ei.
-Ne vedem mai tarziu?Zic,in timp ce deschideam usa apartamentului.

-Desigur.Ma saruta pe frunte,si se indrepta spre apartamentul lui.

Aerul rece din apartament mi se izbi cu forta in fata.Uitasem ca am lasat balconul deschis si celelalte camere de altfel.Deja imi imaginam camera mea toata ravasita.

Am fugit spre camera mea,deschizand cu greu usa intepenita.

Am inlemnit cand am vazut dezastrul din camera.Practic,avusese loc primul razboi mondial.Si aveam si propriul meu covor de frunze.

Perfect.Numai bun de dormit.

Toate lucrurile de pe mobilier erau pe jos,vaza,care fusese arma perfecta pentru protectia mea,acum era facuta bucatele.Covorasul rosu,era in celalalt colt al camerei,lipit de perete,iar asternuturile mele preferate,de culoare albastra,zaceau si ele intinse pe jos si mototolite.

Daca in momentul asta cineva intra aici,suna la 112,pentru a ma duce la nebuni.Sau fugea mancand pamantul.A doua varianta era mai buna.Asa scapa de teroarea de a avea alaturi o nebuna.

“Si,Diana,ce faci acum?”

Simplu,constiinto.Strang totul repede si totul va fi ca inainte.

Am inchis usa balconului,care se incapatana sa ramana deschisa.Ma miram cum de nu e scoasa din balamali,la cat de puternic se izbise de perete,lasand cateva urme destul de usor de observat.

Compatimeam saracul perete;a avut si el de-a face cu furia vantului de azi.

Am inceput sa strang dezordinea din camera,incepand cu obiectele de pe noptiera care erau peste tot.Cioburile de sticla erau azvarlite peste tot,si avand in vedere binevenitul meu ghnion exista posibilitatea sa ma intep in ele.

Asa ca intai m-am asigurat ca nu mai exista niciun pericol,luand matura si farasul care nu stiu pe unde era ratacit si strangand de prin camera.

Cat timp maturam resturile de pe jos,soneria aia blestemata care imi facea diminetile si zilele insuportabile incepu sa sune.

Si azi ne intalnim cu doctorul Diana?

Am rasturnat cioburile in cosul de gunoi,trantind matura si farasul dupa usa.Nu m-am mai intors sa le asez inapoi,asa ca m-am indreptat spre usa.

Am mormait ceva de genu “Vine 112”si am deschis-o.

In fata mea era cea mai minunata persoana de pe pamant.Persoana care imi facea inima sa sara din piept si mii de fluturi sa-mi zburde prin stomac.

Acelasi zambet fermecator il avea afisat pe buzele subtiri,iar ochii verzi-albastrui ii stralucea.De fiecare data ma pierdeam in marea ochilor lui albastri si nu mai gandeam in acel moment.Ma holbam ca o proasta la zeul din fata mea si nu imi venea sa cred ca este al meu.

Realitate?In cazul meu,nimic nu mai parea real,imaginar,normal.Oscilam intre visare si realitate.Daca totul era un vis,ceea ce nu voiam sa fie adevarat,atunci trebuia sa nu se termine.

-Pierduta prin spatiu?Zise,intrerupandu-ma din gandurile mele,cu vocea lui dulce.

-Haha.Poate prin ramasitele primului razboi mondial,zic ironic,dandu-ma la o parte,facandu-i loc sa intre.

-Aaa…ce?Zise amuzat,ridicand o spranceana.Sincer,nu mi te imaginez intr-o armura de fier cu sulite in mana,calare pe un cal.Izbucneste intr-un ras zgomotos.

-Crede-ma,tocmai m-am intors de pe front,fara nicio victorie.Zic plictisita.

-Hmm..pot sa vad si eu locul razboiului?Zise chicotind,inaintand spre camera mea.

-Nu!Zic dezaprobator,punandu-ma in fata lui,in asa fel incat sa nu intre in camera.Du-te in sufragerie,si ii fac semn intr-acolo,pana imi rezolv eu conturile cu razboinici sau victimele.Fa-te comod si asteapta-ma!Ii zic repede,intrand in camera si trantind usa in urma mea.Am rasuflat usurata,mandra de mine ca l-am impiedicat sa nu intre aici.Stiu ca era ceva copilaresc,insa va crede ca sunt dezordonata,iar eu nu eram asa.Intotdeauna imi placea sa fie curatenie si ordine.Fiecare lucru pus la locul lui.Si asta i-o datoram mamei.

Voiam sa o vad,avand in vedere ca nu vorbisem de cateva zile bune cu ea.Sa ii povestesc despre Robert si despre cum ma simteam,sa ascult sfaturile ei si sa ii simt mangaierea tandra.Sa ma tina in brate ca atunci cand eram mica si sa ma aline cu vocea ei dragastoasa.Nu regretam faptul ca m-am mutat de acasa si stiam ca parintii mei vor fi fericiti stiindu-ma pe mine fericita.Insa totul se daduse peste cap,din acea zi.

Cu gandurile departe,nici nu mi-am dat seama ca terminasem totul de strans,iar Robert statea in fata usii privindu-ma amuzat.

Oricine ma vedea,era pe jos de ras.

-Gata.Iesi.Ii zic mormaind,impingandu-l in piept,iesind pe usa.Am aruncat o ultima privire in spate,asigurandu-ma ca totul era in ordine.

-Ce s-a intamplat in camera ta?Zise,iar un zambet ii juca pe buze.

-Eu ti-am zic ca a avut loc primul razboi mondial,dar ce sa-ti fac daca nu ma crezi,si ma stramb copilareste la el.De fapt cred ca au avut loc ambele razboaie,iar eu am aterizat la finalul celui de-al doilea.Trebuie sa consult un manual de istorie.

Ma mir cum de nu se prapadea pe jos de ras,avand in vedere ca mai era putin si auzea tot blocul.

-Cateodata poti fi atat de amuzanta,zise printre hohotele de ras.Da..intr-adevar..acum imi descoperisem si eu partea asta mai ironica.

M-am asezat pe canapea,luand telecomanda si apasand plictisita pe butoane.Nu era nimic la televizor,doar stiri din minunata noastra tara.Care se prapadea in fiecare zi.

Pana la urma am lasat pe un program de muzica,oarecare si mi-am intors privirea spre Robert.

Se uita la mine cu ochii blanzi,si era cazut pe ganduri.

-La ce te gandesti?Am murmurat cu vocea inceata,punandu-i o mana pe genunchi.Isi indrepta spatele,punandu-si capul in poala mea.

Mi-a zambit dulce si a inchis ochii.I-am trecut mana prin par,mangaindu-l usor si am inceput sa fredonez melodia de la tv.Nu aveam o voce extraordinara,insa daca lucram putin la ea,cred ca puteam reusi si in cariera de cantareata.Dar pe mine m-a atras partea de afaceri,management asa ca am lasat-o balta.Imi placea sa ascult muzica,intodeauna am crezut ca e un remediu bun pentru a te calma si linisti.Cunoasteam prea bine melodia de la tv:Monrose-What you don’t know.

Mi-am lasat capul pe spatarul canapelei si am inchis ochii,continuand sa cant.Am ramas asa cateva minute,cat dura melodia.Senzatia degetelor mele prin parul lui era atat de minunata incat puteam sa stau asa ore intregi.Fara sa zic nimic,am intredeschis ochii si l-am observat cum ma sorbea din priviri.Am simtit cum sangele imi urca in obraji si fata mi se va inrosi in doar cateva secunde.

-La ce te uiti?Intreb pe o voce timida.Privirea lui era plina de dragoste si tandrete si adoram sa vad asta in albastrul ochilor lui.Observasem ca nuanta ochilor lui se schimba,in functie de lumina.Cateodata ii avea verzi-albastrui,iar cateodata albastru.

Si-a ridicat o mana,punand-o pe obrazul meu si ma mangaia delicat.

-La tine,zise,zambindu-mi strengareste.Intensitatea privirii lui ma desconcentra de tot,iar gandurile imi erau pierdute.Respiratia mi se deregla si simteam cum inima incepe sa bata mai tare.Ai o voce foarte frumoasa;nu stiam ca iti place sa fredonezi.

-Nici pe departe,zic ridicand din umeri.E adevarat ca prin clasele primare eram in corul scolii,profesorii spunandu-mi ca ar trebui sa urmez cursuri de canto si sa am un instructor,insa pe mine nu ma pasiona foarte tare.Eram atrasa de partea banilor,economiei..nu prea o aveam eu cu muzica.Fredonez doar cand ma apuca pe mine,spun chicotind.Sa stii ca nu cant fata de toata lumea,Tu si mama sunteti singurii care m-au auzit vreodata cantand.

Cand eram mica,de fiecare data mama ma adormea cu un cantec de leagan,iar eu o acompaniam.Cred ca mostenisem calitatile vocale de la ea.

-Atunci ma bucur ca am avut onoarea asta,sa te ascult.Zise pe un ton suav,luandu-mi cealalata mana si mi-o saruta.Ai fi devenit o cantareata foarte buna.

Am inceput sa rad.Eu sa devin cantareata era ca si cum Robert sa citeasca ganduri.

-Zici asta doar de dragul meu,insa nu e adevarat.Tu esti un cantaret mult mai bun decat mine sau oricine altcineva.Si vorbesc serios asa ca sa nu negi.

-Hmm..nu esti singura care zice asta,si pot sa spun ca muzica este a doua pasiune a mea,zise pe un ton clar.

-Si prima pasiune fiind care?Il intreb,cu o spranceana ridicata.Stiam ca va zice actoria,insa voiam sa ma asigur.

-Tu,zise brusc.Daca mai puteam adauga inca vreo 2 nuante de rosu aprins obrajilor mei,cu siguranta trebuia sa chem pompierii.Mi-am marit ochii de surprindere si aproape maxilarul mi-a cazut.Ma gandeam la actorie,dans,plimbat..orice,dar nu la asta.

-Uhmm..nu stiu ce sa zic,spun stanjenita.Fata lui era amuzata,si am oftat profund.Deci..sa zicem ca prima pasiune as fi ‘eu”,mi-am strambat putin fata referindu-ma la persoana mea,iar a doua e muzica.Unde includem si actoria?Se vede ca esti destul de implicat in ceea ce faci si in plus iti place.

-Pai,actoria e cam pe acelasi loc cu muzica,insa prioritatea mea esti tu.Zise afisand acel zambet molipsitor.

Ok..daca voia sa ma simt incomod reusea destul de bine.Nu eram obisnuita sa mi se dea atentie,sau sa mi se ofere complimente.Daca cineva imi zicea ceva,roseam ca focul si nu mai scoteam niciun sunet.Intodeauna fusesem asa.

-Nu te cred,ii zic aratandu-i limba.Vorbesti prostii.Mi-am incrucisat bratele piept,bosumflandu-ma ca un copil mic.

-Ce nu crezi?Zise amuzat de fata mea.Tu le intreci pe toate,zise seducator,sarutandu-mi din nou mana.Ma innebunea de fiecare data atingerea lui pe pielea mea si mii de fioruri treceau prin mine.Si..ce facem astazi?Ma intrerupse cu vocea lui calda din gandurile mele indepartate.

“Gandeste-te Diana!”

Tu ce crezi ca fac acum constiinto?

-Hmm…,murmur,punandu-ma pe ganduri.Ce zici de cina?Diseara?La mine?Zic pe un ton putin milogit.Diana,mai aveai putin si aratai ca un catel.

-Tu gatesti?Ma intreba pe un ton surprins.

Am inceput sa rad.

-Normal,zic,parand putin infumurata.Ce?Nu crezi ca ma pricep la gatit?Si pun o fata dezamagita.

-Nu e vorba despre asta,zise putin stanjenit.Doar am fost surprins,zise fluturandu-si o mana in par.

-Diseara o sa avem timp sa vorbim despre mai multe.Despre noi.Zic,anticipand ce aveam de gand in seara asta.Gandul ca va fi ultima seara cu el,ma facu sa ma cutremur si sa oftez.Dar cateva luni vor trece repede,sper,si ziua revederii trebuia sa fie cea mai importanta.

Se ridica cu greu din poala mea,trecandu-si mana prin parul ciufulit.Apoi,cealalta o baga in buzunar si scoase o cutiuta alba cu o fundita albastra si mi-o intinse.

Am ridicat o spranceana,iar privirea mi se opri pe cutie.

-Ce e asta?Intreb,invartind cutiuta printre degete.Am zanganit-o putin,sa vad daca era ceva inauntru.Un sunet fin,de metal de auzi.

-Deschide si vei vedea,zise cu zambetul pe buze si cu o voce armonioasa.

I-am urmat sfatul,dechizand cutia incet cu mainile tremurande.2 bratari de aur se ascundeau inauntru,si la vederea lor,inima incepu sa bata cu putere.Ochii mi se umezira,fiind impresionata de gestul lui.

Am scos prima bratara,care avea numele meu pe ea.Scria”Diana”cu litere de mana,oblice.

-Asta e mea,zise,luandumi-o din mana si incercand sa si-o puna.Am lasat cutia jos,pentru a-l ajuta.Mainile imi tremurau de emotie,si intr-un final am reusit sa o inchid in jurul incheieturii lui.

Nu mi-a dat drumul la mana,intinzandu-se si luand a 2 bratara pe care era scris numele lui la fel ca al meu.A pus-o fara emotie,descurcandu-se mai bine ca mine.

Nu ziceam nimic;doar mi-am ridicat mana,uitandu-ma atent la bratara.Lacrimile curgeau usor pe obrajii mei rosii,iar respiratia imi era dereglata.

M-am intins si l-am sarutat pe buze,delicat,insa el prinse talia mea cu ambele maini,adancind si mai mult sarutul.Nu ma deranja asta,atata timp cat ii simteam savorea buzelor si mainile puternice pe mine.M-a lasat pe spate,lasandu-se pe mine usor,pentru nu ai simti greutatea trupului.Degetele mele se impleteau in parul ravasit,strangandu-l usor si savurand din plin sarutul.

Un sunet strident se auzi din pantalonii lui si dupa cateva secunde se mai auzi inca unul.Mi-am dat seama ca erau telefoanele noastre.Am oftat in gura lui,iar el s-a retras usor,mormaind ceva nu prea frumos.

Cine a mai inventat si telefonul?Chiar nu intelegeam de ce lumea depindea atat de mult de ele.Eu ma lipseam de calea asta de comunicare.

Daca aveam putina minte il inchideam dracului,ca sa nu ma mai deranjeze.Imi manca zilele.

Ok..al lui era in pantaloni,dar al meu?Auzisem sunetul inconfudabil al lui,insa habar nu aveam de unde…

Si acum vrei sa te caut?Suna cat vrei!

Da..si sunetul inculpat venea de pe undeva de jos.Cum ajunsese acolo?

L-am apucat furioasa si m-am uitat pe ecran.Era mama.Foarte ciudat.Intre timp,Robert raspunse si el,cu o voce nu prea entuziasmata.

M-am indeparat putin,lasandu-i intimitate.Am dus telefonul la ureche si am raspuns pe un ton mai bucuros.

-Alo?Incercam sa par mai naturala,si speram sa nu-si dea seama mama de nimic.

-Diana!Tipa mama prin telefon.Unde esti?Ingrijorarea se simtea in vocea ei si nu stiam motivul.

-Sunt acasa,mama.Ce s-a intamplat?Intreb,panica cuprinzadu-ma imediat.Mama esti bine?

-Sunt in fata blocului tau,iar aici sunt sute de oameni:ziaristi,cameramani,oameni si zeci de fete.Zise pe un ton ridicat.Am vrut sa-ti facem o surpriza,insa nu avem sanse sa intram in bloc.Si toata lumea e cu aparate si camere de filmat.Ce se intampla Diana?

Simteam cum sangele mi se urca in cap si inlemnisem.

Habar nu aveam ce se intampla,ce era cu lumea aia innebunita.Luase foc vreun apartament si noi nu stiam?Explodase blocul si inca nu eram praf si pulbere?

-Mama,nu stiu ce se intampla,crede-ma ca nu stiu.Am pasit repede spre balcon,deschizand usa si iesind.

Mai aveam un pic si cadeam in gol,cand am vazut multimea de afara.Un tipat se auzi,iar toti isi indreptara privirile spre mine.Mii de blituri se vedeau si toti inaintau sa observe mai bine.Daca exista o scara,cred ca ajungeau sa urce pe ea pana la etajul 6.

Fir-ar!Fir-ar!Fir-ar!

Nu mai auzeam nimic de la capatul celalalt al firului,din cauza galagiei.

-Mama te sun peste 1 minut,ii zic repede,inchizand telefonul si alergand spre sufragerie.

Robert statea la geam,uitandu-se prin el la multimea de afara.Strada era plina,de credeai ca stateau la pomana.

Apoi am realizat.Fotografii,fetele innebunite,ziaristi.Robert.

Dracu’ sa o ia pe tipa de la muzeu!Dar cum se raspandise atat de repede vestea?De ce pana acum nu dadura niciun semn de viata?Cum aflasera totul atat de repede?

O voce de femeie ma intrerupse din gandurile mele.

Mi-am indreptat privirea spre tv si am apucat telecomanda cu gandul sa inchid.

-Fenomenal,tipa femeia de la tv.Se pare ca faimosul Robert Pattinson se afla in Romania,la Iasi unde are o aventura amoroasa cu o fana.Mii de oameni si ziaristi se afla in fata blocului unde cei doi se pare ca locuiesc impreuna.Ce bine te-ai ascuns Rob!Zise femeia de la emisiune.Fanele au innebunit cand au auzit ca cineva i-a cucerit inima faimosului actor.Va fi ceva de durata sau doar de distractie?

Fierbeam in mine de nervi,ascultand aberatiile proastei de la televizor.Auzi la ea:Aventura?

Am inchis programul,trantind telecomanda de pamant,facandu-se bucati.Robert tresari la auzul zgomotului si se uita cu ochii plini de regret la mine.

-Ce facem?Ii zic pe o voce rece.Nu era vina lui,nici nu imi trecea prin cap sa ma gandesc la asa ceva.Insa cum puteau sa afirme ceva asa de fals?Cum puteau fi atat de ipocriti?

-Practic,suntem blocati.Zise pe un ton infuriat.Am vorbit si ne vor trimite protectie si o masina.Ori stam aici si asteptam,ori cautam o cale de iesire.

-Despre ce vorbesti?Intreb incurcata.Protectie,masina?Chiar nu intelegeam nimic.

-Regizorul nu m-a lasat sa vin singur aici.Am la indemana bodyguarzi si un sofer pentru orice eventualitate.Mi-au urmarit fiecare pas pe care il faceam.Ai uitat cu cine vorbesti?Intreba pe un ton amar.

-Aha,asta a fost tot ce am putut zice.Nu il condamnam ca vorbeste asa cu mine.Din cauza mea se ajunsese la nebunia asta.Si acum trebuia sa platesc cu indiferenta lui.

M-am pus pe fotoliu si mi-am lasat capul in maini,oftand profund.Sunetul telefonului se auzi,si am stiut ca e mama.

-Parintii mei sunt jos si nu inteleg ce se intampla,zic pe un ton incet.Crezi ca ai putea reusi sa ii aduci aici sus sa le explic?Evitam pe cat posibilul contactul cu ochii lui.Nu voiam sa vad reprosul din ei.Ma uitam in pamant,murmurand cu voce inceata.

-Vor intelege?Ma intreba el pe un ton mai calm.

-Asa sper.Inghit in sec,tragand aer in piept si pregatindu-ma pentru confruntarea cu parintii.

Vorbi repede cu cineva la telefon,apoi inchise,apropiindu-se de mine.

-Eu plec.Sper sa poti clarifica lucrurile cu parintii tai.

Ochii mi s-au indreptat spre el si m-am ridicat brusc,apucandu-i mana.

-Nu pleca,ii spun rugandu-l din priviri.Am nevoie aici de tine.Spun sincer,tragandu-l inapoi pe canapea.

Telefonul suna incontinuu,si pentru un moment chiar nu voiam sa raspund.

I-am dat drumul la mana,putand sa vobesc la telefon.

-Mama…Voiam sa par mai vioaie,insa chiar si cel mai bun actor nu putea interpreta rolul asta.Nu va speriati;cineva va veni si o sa va aduca sus,sa putem vorbi.

-Diana,ce se intampla?Era vocea tatei,la fel de ingrijorata.

-Nu e nimic grav.Va explic cand ajungeti sus.Le-am zis repede inchizand telefonul.

Am ramas un moment in liniste,pe fundal auzindu-se doar galagia de jos.Lucrurile luasera o intorsatura dificila,si ma simteam groaznic de vinovata.

M-am asezat langa el,punandu-i o mana pe genunchi si masandu-l usor.

-Imi pare rau.Vocea mea suna sparta.E numai vina mea,zic mutandu-mi privirea in pamant.

I-am simtit mana rece sub barbia mea,intorcandu-mi capul,pentru a ma putea vedea.Ochii imi erau retrasi si umezi.Imi tinea capul ridicat in asa fel sa ma uit in ochii lui.

-Sa nu mai spui niciodata asta,zise clar,pronuntand fiecare cuvant rar.Cum sa crezi asa ceva?Totul se va rezolva,zise asigurandu-ma,iar apoi dandu-mi un sarut pe frunte.

Incerca sa ascunda ce era adevarat.Daca nu as fi aparut eu,acum viata lui nu s-ar fi complicat asa.

Soneria se auzi deodata,si am tresarit.M-am uitat la Robert,asigurandu-ma ca totul va fi bine.

Am tras adanc aer in piept,deschizand usa fara tragere de inima.Pe fetele parintilor mei se putea citi foarte bine ingrijorarea si neintelegerea.

2 gorile imbracate in negru stateau de o parte si de alta a usii.Ma apucau fiorii cand ii vedeam,iar piele mi se facu de gaina.

Le-am facut loc sa intre,insa ei au refuzat.I-am trimis o privire incurcata lui Robert,iar el dadu din umeri.

M-am uitat la parintii mei,care in ciuda situatiei,se bucurau foarte mult ca ma vad.Si eu ma bucuram,chiar daca circumstantele nu erau unele foarte potrivite.

-Nu intelegem nimic,zise tata dupa ce imi dadu o imbratisare.E o adevarata nebunie jos.Toata lumea ia interviuri,transmit in direct.Si fetele au numai postere si poze cu unul Robert.Stii ceva de asta?Intreba tata in timp ce ii conduceam spre sufragerie.

Se opri in fata usii cand il vazu pe Robert stand pe canapea.

-Ce cauta el aici?Zise tata cu repros.Din cauza lui este o adevarata nebunie afara,zise tata refuzand sa inainteze.

-Nu fi nepoliticos si intra,zise mama cu vocea ei blanda.Dupa cum o stiam eu ar fi trebuit sa fie mai nervoasa decat tata,insa se pare ca nu era asa.I-am multumit din priviri si ne-am asezat;eu langa Robert,iar tata si mama pe fotolii.Ne uitam unii la altii fara sa zicem nimic.

Pana la urma am decis sa rup linistea.

-Deci..incep eu sa vorbesc nu cu foarte mult curaj.Robert este un actor international si a venit in Romania fara sa stie nimeni nimic.Cristina l-a adus aici la Iasi si este vecinul meu.Din pacate,prostia mea nu a avut limite si s-a aflat.Si acum toata lumea se afla in fata blocului.Nu stiu cum au reusit.Inchei discursul,asteptand sa zica ceva.

Spusesem totul foarte repede,asa ca ma intrebam daca intelesesera mare lucru din palavrageala mea.

Ok..fusese totul prea rapid?Nu prinsesera informatiile?

-Si ce cauta aici?Zise tata pe un ton amar.Nu intelegeam de ce vorbeste asa.Parca ai zis ca e vecinul tau.

Si acum vine partea grea.

-Pai..vedeti..zic eu balbaindu-ma si imi indrept o privire spre Robert cerandu-i ajutorul.Eu si Robert suntem impreuna,zic dintr-o suflare.

Fata tatei a cazut in jos,iar pe cea a mamei am observat o urma de fericire.L-am luat de mana pe Robert;el era singurul care ma putea calma,deoarece credeam ca o iau razna.

-Cee?Incepu tata sa tipe,ridicandu-se brusc.Din instinct l-am strans mai tare de mana.Esti doar o copila Diana!Nu poti umbla cu primul care iti iese in cale!Si in plus viata lui nu se potriveste cu a ta.Nu pot sa cred ca nu te gandesti la viitorul tau,Diana!Ce va zice lumea?Ce vor zice rudele cand te vor vedea pe toate ziarele de scandal?Vorbele lui amare ma dureau foarte tare si simteam cum lacrimile imi vor inunda ochii.

Am incercat sa ma calmez si sa inghit nodul nenorocit din gat care nu ma lasa sa scot nici o vorba.

-Tata,nu mai sunt un copil.Zic pe un ton,incercand sa par sigura de spusele mele.Stii prea bine ca atunci cand iau o decizie nu dau inapoi.Si stiu atunci cand gresesc,iar acum nu e o greseala.Si nu-mi pasa de ce zice lumea,ma ridic nervoasa de pe canapea,inca tinand mana lui Robert intr-a mea.Niste idioti de ziaristi nu-mi vor strica mie fericirea,care apropo e alaturi de Robert.Voi si toti care ma iubesc ma cunoasteti prea bine si nu veti crede nimic din ce se scrie in ziare.Tata tu stii cat de rea este lumea din ziua de azi si cate minciuni se scriu.

Reusisem cu greu sa-mi stapanesc lacrimile sa nu iasa.Intotdeauna vorbisem frumos cu tata si ii respectam deciziile,insa acum gresea.Robert nu era ca toti ceilalti.

-Tata, stiu ca iti faci griji si te inteleg,insa acum nu ai motive sa te comporti asa.Faptul ca eu si Robert ne iubim,e tot ce conteaza.Se vor satura pana la urma sa vorbeasca despre noi,iar zvonurile vor inceta.”Asa sper”am continuat in gandul meu.

Observasem ca mama nu zicea nimic,doar ma privea cu dragostea ei infinita.Nici tata nu mai scoatea niciun sunet;stia ca aveam dreptate si nu voia sa recunoasca.

Nu statu mult pe ganduri si se intoarse brusc,iesind pe usa.Am ramas ingrozita si cu gura deshisa.M-am uitat uluita la mama,care isi cerea iertare din priviri.

-Diana,zise ea ridicandu-se.Trebuie sa il intelegi.Nu e ceva usor pentru el.Singura lui fiica sa fie in rasul tuturor,si se uita cu blandete la Robert.Va intelege pana la urma,iar tu Robert va trebui sa ai mare grija de fata mea,daca nu vrei sa ai de-a face cu mine,zise mama pe o engleza clara.Un sentiment de bucurie ma invalui cand am auzit vorbele ei si am fugit sa o imbratisez.

-Multumesc mama,zic pe un ton plangacios.Stiam ca ma vei intelege.Te rog,fa-l si pe tata sa inteleaga.

-Voi face tot posibilul,zise mama cu vocea ei calda.Aveti grjia de voi.Ma saruta pe frunte si ii facu din mana lui Robert,trimitandu-i un zambet cu dragoste.

Cele 2 matahale nu ii oprisera pe parintii mei sa plece si faptul ca stateau acolo,la usa nu-mi pica chiar asa de bine.

-Hey,zic eu putin mai tare.Nu vad rostul sederii voastre aici la usa.Intrati in casa.Zic pe un ton mai vioi,insa imi iesi pitigaiat.Se uitau la mine cu o fata amuzata,abia abtinandu-se sa nu rada.M-am infuriat,Faceti cum vreti,le zic,inchizandu-le usa in nas.

Incerci sa fii bun si uite cum esti rasplatit,mormai in timp ce ma duceam la Robert.

Iar se certa cu cineva la telefon,asa ca am decis sa ma opresc pe la bucatarie,sa arunc o privire prin frigider.

De ceilalti nu mai stiam nimic,iar de Cristina si Dan nici atat.Cred ca saraca ma astepta.Halal prietena mai esti,Diana.

Facusem greva foamei zilele astea.Nu mancasem aproape nimic,insa frigiderul era plin,asa ca ma gandeam ce pot pregati pentru seara asta.

-Diana,l-am auzit in spatele in timp ce umblam prin frigider.M-am intors cu fata la printul meu si inima mi s-a strans cand i-am vazut expresia fetei.Am inchis repede usa frigiderului si am intins mana atingandu-i obrazul.Avea o cuta proeminenta intre sprancene si voiam sa o fac sa dispara.

Mi-am incruntat sprancenele si am oftat.Stiam ca era asa din cauza parintilor mei.

-Vor intelege,ii zic.Deja pe mama ai castigat-o,cu tata..ei bine,si el va intelege.Asa e el,intotdeauna isi face griji pentru mine.Ii adresez un zambet incurajator,mangaindu-l pe obraz.

-Nu vreau sa te certi cu ei din cauza mea,zise,cu privirea in jos.

-Robert,il cunosc pe tata destul de bine si stiu ca nu va dura mult si isi va da seama.NE iubeste prea mult,pe mama si pe mine,si tot ce vrea e sa ne vada fericite.Si va sti ca fericirea mea e alaturi de tine.Speram ca seriozitatea cuvintelor mele sa-l faca sa vada ca tot ce ziceam era adevarat.Apropo,cu cine te certai la telefon?Spun putin stanjenita.

Buzele lui se largira intr-un zambet molipsitor.

-A plecat multimea,zise chicotind.Pista falsa.

-Ha?Zic,ridicand o spranceana.Ce pista falsa?

-Sa zicem un Robert Pattinson 2,zise razand.

Am izbucnit in ras atat de tare,incat ma durea si burta.Mi-e mila de acel Rob 2.

-Ti-ai adus si o sosie?Interesant,zic eu printre hohotele de ras.Deci..acum suntem singuri?Nu ne deranjeaza nimeni?Tonul meu nu prea seducator reusi sa ii aduca o mica scanteie in ochii albastri.

Ma lua de talie,lipindu-ma de pieptul lui fierbinte.Respiratia imi invaluia toata fata,facandu-ma sa-mi pierd gandurile si ratiunea.Imi zambi siret si isi apropie buzele de urechea mea si sopti usor.

-Avem planuri?Zise pe un ton mieros,seducator.Cred ca cina poate astepta..,zise mangaindu-ma pe spate.

Capul deja mi se invartea,cand incepu sa ma sarute pe gat si trebuia sa imi amintesc cum sa inspir si sa expir.Gura lui zabovi pe gatul meu,pana cand mi-am infasurat degetele in parul lui si am zambit.

-E posibil sa uit reteta daca mai continui asa.Si parca era vorba sa mergem si pe la spital,ai uitat?

Se trase,oftand.

-Uitasem de Dan,zise putin stranjenit.Uit de toate cand sunt cu tine.Ii simteam respiratia pe fata mea.

-Nu esti singurul,si mi-am dat ochii peste cap.Creierul meu nu mai functioneaza.Ii zic zambind putin ironic.Isi lipi buzele delicate de ale mele,sarutandu-le usor si apoi indepartandu-se.

-Hai sa mergem,zise luandu-ma de mana.Mark ne asteapta.

-Uhmm..Mark?Intreb curioasa.El fiind cine?

-Soferul.Zise scurt si am iesit pe usa.
Un tip nu prea inalt de statura si bine facut statea sprijinit de portiera masinii luxoase.Era imbracat intr-un costum negru si o pereche de ochelari ii acoperea vederea.

S-a miscat din pozitia rigida pe care o avea si ne-a salutat.Vocea lui era groasa si mie se parea vag cunoscuta.

Cand si-a mutat privirea la mine,a ramas cu gura cascata si si-a dat ochelarii rapid jos.

-Diana?Zise pe un ton surprins.Eu eram cu totul incurcata.Nu il stiam,adica cel putin nu il recunosteam.Pitico,ai crescut.Zise pe un ton ironic,razand.M-am uitat la Robert cu semne foarte mari de intrebare.

-Va cunoasteti?Intreba Robert pe un ton nu prea amabil.

L-am analizat mai bine pe tipul care ma abordase si incercam sa gasesc in mintea mea informatiile necesare.

Un zambet prostesc ii aparu pe fata si asta fusese de ajuns.Il stiam.

Al doilea cosmar al meu din liceu.

Responses

  1. Super! Bravo! Te descurci minunat! Imi place foarte mult si imi place ca nu este scurt. Faci o treaba foarte buna. Deabea astept sa vad cum va reactiona Rob cand va afla de unde il cunoaste pe Mark. Spor la scris in continuare:X:X:X

  2. suuuuuper!! doamne, iubesc ficul asta! sa vii repede cu cap 14!

  3. e atat de frum doamne:x….imi place mult de tot….

  4. superb si acest capitol :X.eu sper sa prelungesti perioada de 2 zile pana pleaca Robert :”>.asteptam urmatorul capitooool :X:X:X

  5. Minunat! Si lung :)) Asta imi place foarte mult 😀 Tocmai mi`ai facut ziua mai buna.. Sa stii k scrii foarte bine. Incerc si eu sa scriu o poveste, dar nu stiu daca imi iese :)) Daca vrei, cand ai timp, mi`ar placea sa`mi citesti povestea si sa`mi spui parerea ta 😛 http://crynna27.wordpress.com/cap-1-visul/ >:D<:X

    • Hey crynna:*.Ma bucur ca iti place si sper sa am timp sa-l citesc si pe al tau.Sunt foarte solicitata cu scoala si nu am timp sa scriu:*.
      Thanks>:D<

      • Te inteleg 😦 Si eu am o gramada de teme pe cap si incerc sa mai scriu cate ceva noaptea… cand nu adorm pe mormanul de carti :)) Si ca sa fiu si eu stresanta, cand pui urmatorul capitol? :)):X>:D<

      • Nu sunteti stresanti:*.Eu una ma bucur ca asteptati urmatorul capitol.:).Si voi incerca sa-l postez vineri,sau cel tarziu sambata:*.
        Pupici:*si te mai astept pe aici>:D<.

  6. Great job ! :*:*:*

    Ador ficul tau :X:X:X … si modul in care scrii ..>:D< … Pe cand urmatorul cap ??? …. ca-s tare curioasa ??? …

    App daca ai timp citeste te rog si ficul meu ;;) ….
    Merci anticipat si spor la lucru !

    • Ramona,asa cum i-am zis si crynnei,sper sa am timp.Capitolul cred ca o sa vina cel tarziu in weekend.Totusi,poate reusesc mai devreme.
      Multumesc pentru parerea ta:*.

  7. e atat de frumos modul in care imbini pasajele amuzante cu cele sensibile. bravo ! ai mult talent :*

    >:D<

    • Kris..multumesc:*.Am ramas in urma si la tine cu cititul.Scuze:(.Recuperez eu zilele astea:*
      Pupici:*

  8. deci deci:x:x..8->…prEa tare ahstepttt 14…….:x:x….orikum..pRea tare`..itz`vin ideilea asta vuoaii moahmah:x;X

  9. prEa`….tarEe..decii vuoaiii prea fain sCrii deci itz`i vin ideeIle asta :x;x8->:>:>8->:x…ashtept 14 shtii n`o?:X

  10. vineri sau sambata? tocmai am citit cea mai buna veste pe saptamana asta :))).si te inteleg in legatura cu scoala…oriqm cred ca toti cei care’ti citim capitolul ne bucuram si cu un capitol pe saptamana :X.si care nu e scurt :X :))).
    see you at the next chapter :* .

  11. ok ok imi place cand sunt romantici :X:X:X:X
    si sunt foarte curioasa cine e al doilea cosmar din liceu :X:X:X:X
    pwp si daca vrei imi dai si mie id-u tau? :*

  12. georgiana cand apare capitolul ? 😐 😀 :X

    • Dana:).Apare in seara asta.Azi am fost plecata si am avut niste probleme personale.Daca mai ai putin rabdare:*il vei citi in curand.

  13. ok :X

  14. ce se intamplaa :(? scuza’ma ca te tot sacai si enervez,dar astept capitolul de o saptamanaaa 😐

  15. pana aici am ajuns cu cititul:X cu toate ca sunt curioasa sa vad ce rol are Mark in viata Dianei am de gand sa rezist pana maine…sunt prea obosita in seara asta.
    imi place cum scrii si actiunea:X 😦

    • in caz ca nu stiai sunt tot Cathy;) >:D<

    • Stiam Cathy ca esti tu:*.Hmm..Mark nu va avea un rol ft important in viata Dianei,mai mult Dan o sa aiba,insa nu zic prea multe:).
      Multumesc ca citesti:*.
      Kiss you:*

      • Nu ai pentru ce sa-mi multumesti, citesc pentru ca imi place:X…cat despre Dan imi e simpatic si el:>

      • Ooh nu! Tocmai am avut o revelatie! Sper ca nu`i desparti pe Rob si Diana si o cuplezi pe ea cu Dan!! Sper, adica vreau, sa ma insel amarnic.. Dar cand am vazut ca ai zis „Mark nu va avea un rol ft important in viata Dianei,mai mult Dan o sa aiba,insa nu zic prea multe:)” mi`a si cazut inima la picioare :)) Eu deja imi imaginam despartirea si toate alea :(( Sunt masochista, stiu :)) Dar te rog, pentru sanatatea mea mintala, la care tin foarte mult, spune`mi ca ma insel! :X Te rog! >:D<

  16. Crynna>:D<.Nu stiu ce sa zic.Imi pare rau daca te voi intrista,insa nu vor exista numai lucruri bune in viata Dianei.Stii tu…viata nu intotdeauna roz,asa ca nici a Dianei nu o sa fie.Dar stai deocamdata linistita.Inca nu ii pregatesc nimic Dianei,pentru moment.:).
    Te pupic:*

    • Ok.. pentru moment m`am linistit :)) Si inteleg ca o sa mai aiba si probleme, o sa fie si perioade triste in viata ei, dar te rog, nu… te implor sa scrii un happy end! :X Dar oricum ar fi sfarsitul, sunti sigura ca o sa-mi placa… Chiar daca o sa plang sau o sa sar in sus de fericire :)) Acum.. as vrea sa te rog ceva.. Am pus o pagina noua pe blog, „I guess it`s over… or not” 😛 Mi`ar placea sa citesti ce am scris si sa`mi spui parerea ta, daca nu esti prea ocupata. Eu iti multumesc anticipat! ;))>:D<

      • Ma bucur ca te-am linistit:)).Pai dupa cum suna si titlul exista 2 variante:together or separated:)).Am citit ce ai scris si imi spun imediat parerea:*.

      • Sper sa alegi prima varianta :))

  17. Aaaa, aproape am uitat :)) Poti sa`mi dai si mie id`ul tau? Vroiam sa ti`l cer de mult, dar am tot uitat ;)):**:

    • Crynna..ti-am dat eu add;))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: