Capitolul 18-Realitatea de zi cu zi.


Timpul parca statea in loc,desi acele ceasului se miscau intr-un ritm normal,pe peretele alb al camerei de hotel la care ma cazasem.Ma aflam de aproape o saptamana in marele si extravagantul LA,dar simteam cum ma afund tot mai mult in singuratate.In fiecare zi gandurile mele erau indreptate spre casa.Spre tot ce lasasem in urma,lucruri,persoane,a caror lipsa se simtea mai adanc decat oricand.

Nu era ceva ce regretam,asta in niciun caz.Dar deodata fusesem „catapultata”,in lumea asta straina mie,incat habar nu aveam ce si cum sa fac.Eu si Robert aveam o relatie ascunsa,fapt care ma deranja intr-un fel sau altul,desi mereu venea cu scuza ca asa era cel mai potrivit pentru mine.Cateodata ma intrebam daca facea asta pentru mine…sau pentru el.

Sunetul ploii deja devenea obsedant.Dar macar se contempla perfect cu linistea apasatoare din camera.

Pic-Pic-Pic-Pic.

Majoritatea timpului mi-l petreceam intre acesti 4 pereti subtiri si albi.Prea albi pentru mine.

Robert era plecat de 5 zile.Da..stateam si numaram orele pana cand avea sa ma sune sau sa se intoarca.Iar timpul trecea al naibii de incet,ca si cum cineva il derula cu o viteza minima.

Eram bine…nu ma plangeam de faptul ca sunt singura,insa credeam ca va fi altfel.

„-Credeam ca va fi altfel,spun pe o voce inceata,evitand privirea lui.
Imi lua barbia intre palmele lui,obligandu-ma sa ma uit la el.Puteam vedea cat de mult regreta faptul ca pleaca,insa nu stia ce era in sufletul meu.
-Ce?Ma intreaba pe un ton nelamurit.
-Noi.”

Stiam ca era ocupat si trebuia sa rezolve multe lucruri,avand in vedere cariera lui.Insa nu credeam ca va pleca exact din prima seara in care ajunsesem aici.Mi-l lasase pe Mark,sa ma ajute cu tot ce aveam nevoie.De parca eu pe Mark il voiam in camera mea,de parca el era cel care imi spunea noapte buna si ma tinea in brate.

Robert nu era Mark.Mark nu era Robert.

Poate exageram.Sau nu.

Insa tot ce stiam era ca voiam ca maine,in prima zi,sa fie aici cu mine.Si habar nu aveam daca asta va fi posibil.

In alta ordine de idei,despartirea de familie nu fusese asa cum ma asteptam.Lacrimile mamei de tristete fusesera inlocuite de zambete largi pline de entuziasm si fericire.
Pentru asta eram bucuroasa,ca nu ii facusem pe parintii mei sa sufere sau sa se ingrijoreze.Stiau ca aveam sa ma descurc,insa nu stiau ca aveam unele momente in care eram nesigura pe mine.

Cum era momentul de fata…

Stropi de ploaie se prelingeau lin pe geamurile ferestrei,iar lumina palida a soarelui care apunea se reflecta pe asternuturile albastre ale patului.Televizorul ramanea aprins de dimineata,iar muzica din mp3 continua sa-mi rasune in urechi pana cand murea bateria.

Ieri fusese ultima oara cand vorbisem cu Robert.Daca ala se putea numi vorbit,pentru ca abia spusesem 2 cuvinte iar apoi trebuia sa plece.

Oricum,o saptamana plecat era mai usor de suportat decat 3 luni in care trebuia sa fie la filmari.Se pare ca ele se amanasera,deoarece nu aveau puse la punct anumite detalii despre un personaj important din film.

Asa ca fusesem usurata cand am aflat vestea asta,nu cu mult timp in urma.

Vorbisem si cu Cris in prima seara de cand ajunsesem aici.Imi era dor de ea.Si stiam ca se enerva de fiecare data cand o trezeam din somn,pentru ca aveam o problema cu fusul orar.Intotdeauna uitam ca acolo era alta ora si aici alta.

Voiam sa fi venit si ea impreuna cu mine,insa spunea ca nu e pregatita.Ca se afla in aceeasi situatie ca a mea in care nu stia ce sa faca.Nu o legau foarte multe de Romania.Parintii lor erau divortati si recasatoriti.A fost o perioada grea pentru ea,caci Dan era plecat in SUA,iar Cristina ramasese singura.Asa ca majoritatea timpului de atunci il petrecusem impreuna.I-am convins pe ai mei sa ma lase sa stau cu ea si nu avusesera nimic impotriva,desi nu stiam daca era mai bine sa se mute ea la mine.

Nu avea nicio legatura cu parintii ei,desi tatal ii trimitea in fiecare luna bani din strainatate.Insa de mama ei nu mai stia nimic,si nici nu avea de gand sa se intereseze de ea.Jurase in acea zi ca pentru ea cea pe care a numit-o „mama” candva,nu mai exista in viata ei.

Asa ca acum,chiar aveam nevoie eu de ea.Speram ca lui Dan sa ii treaca prin minte sa o ia cu el,atunci cand venea.

Ultimele silabe ale unui compozitor se auzeau ca un ecou in urechea mea pana cand s-au oprit.

Si uite si sfarsitul bateriei mp3-ului,care fusese ajutorul meu in toate aceste zile.

Mi-am mutat privirea spre fereastra,iar sunetul strident al telefonului se auzea de pe biroul.

Intr-o fractiune de secunda ajunsesem langa el si simteam cum emotiile ma cuprindeau.

Era un mesaj.

Ei bine,de aproximativ o ora,rataceam singura pe strazile aglomerate ale LA-ului,lasandu-ma invadata de tot felul de ganduri,cantarind iarasi cele intamplate,analizand si ajung la o singura concluzie,sau de fapt o intrebare,la care nu aveam raspuns.”Ce se va intampla de acum incolo?”

Si cand simti ca te sufoci intre cei patru pereti ai camerei, si cand crezi ca deja totul s-a transformat in monotonie,exista un remediu: cateva ore de pasi in deriva pe niste strazi gri. Castile asezate pe urechi lasau muzica sa dicteze destinatia catre care se indreapta atat de haotic pasii. N-am stiut incotro ma indreptam, insa am gonit spre acel nicaieri iluzoriu ca inspre zarile inmiresmate de imposibilitatea de a le cuceri. Nu am avut niciun scop definit in minte cand am inceput urcusul pe Everestul numit „viata”, nici macar sa ajung in varf, insa am facut din aceste incertitudini amorfe scopul vietii mele. Nu am vrut sa imi deschid inima si sa las loc nimanui sa intre in ea, insa iubirea nu se poate materializa, pentru ca sa intampine barierele impuse de inima mea, ci s-a impregnat in ea ca fumul in haine.

N-am vrut sa imi fie teama, nu am vrut nici macar sa fiu fericita, ci doar impacata cu mine insami. Implicit si cu mizeria depusa pe fundul vasului in care pluteste sufletul meu.

In adancul meu, am stiut ca nicio senzatie nu se poate compara cu aceea de multumire totala, fara nicio umbra de regret sau de nazuinte cu aripile frante.

Si sunt oameni, priviri atintite si pierdute in departare, oameni preocupati de cadourile pe care sa le mai faca, gunoieri care golesc cosurile sperand la o viata mai buna, macar pentru cateva clipe…dar poate ei sunt mai fericiti decat cei care au totul.

Persoane grabite sa treaca trecerea de pietoni, grabite spre servici sau spre casa, atinse de frigul care incepe sa se instaureze si peste oras, soarele inca mai amageste vremea,dar avea sa ploua.Din nou.

Muzica din casti devenea din ce in ce mai dura, realitatea e din ce in ce mai reala. Nu mai vreau realitate, daca aceasta este.

Dar sunt acolo niste oameni care se bucura de fiecare zi, traiesc si asta e cel mai important. Si ce daca ei nu vor fi in trend sau isi vor petrece alaturi de multa lume clipele, si ce daca ii dor anumite lucruri,reusesc sa treaca peste,ei sunt aceia care se multumesc cu ceea ce au si zambesc curat.

Asta era realitatea din fata mea,nu cea la care visasem eu inainte sa vin aici.Dar aveam sa ma obisnuiesc cu asta.Puteam supravietui cu asta. Stiu atat de putine despre mine, insa am o dorinta teribila de a sti tot ce se poate in lumea asta.
Am pornit pe picior gresit. Poate cand ma voi impiedica, voi cadea pe spate si voi fi apta sa o iau de la inceput. Sa construiesc din nou acel castel de nisip pe o plaja lovita de valuri si vanturi…

Vantul racoros imi flutura parul in toate partile,iar lumina amurgului sangeriu se rasfrangea pe geamurile fumurii ale masinilor parcate langa trotuare.

Incotro mergeam?Nu stiu.

Insa tot ce stiam era ca voiam sa ma eliberez de ganduri si amintiri si voci si sentimente,desi ele se incapatanau sa ramana permanente in mintea mea.

Aflasem ca totusi exista o lume dincolo de peretii aceia reci si albi din camera de hotel.Si desi nu era una cu care sa fiu obisnuita,era cea reala.Lumea de zi cu zi,oamenii de zi cu zi.

Puteam sa spun ca asta era primul meu contact cu realitatea.Dincolo de geamuri fumurii si scaune de piele,muzica proasta si roti de cauciuc alunecand pe sosea.

De maine avea sa fie altfel.Imi promisesem asta.Nu aveam sa ma las pacalita de vorbe desarte,aveam sa fac asa cum imi trecea prin minte.

Si prostia asta cu emotia dinaintea primei zile de serviciu,deja era uitata si demult depusa intr-un colt prafuit al mintii mele.

Un nou sentiment rasarea in mine,alungand celelalte care nu-mi provocau prea multa placere.Curiozitatea.

Da.De a cunoaste lucruri noi,persoane noi.

De a comunica mai mult,desi nu imi statea in caracter.Incercarea de a fi puternica,de nu ma lasa mai prejos si de a-mi atinge scopurile.

Pentru ca in afara de relatia mea cu Robert,mai exista ceva pentru care venisem aici.

Viitorul meu.Slujba asta la care visasem dintotdeauna,desi incercam sa ma amagesc cateodata ca totusi nu era cel mai important,daca aveam de gand sa aleg intre mai multe lucruri.

Dar era.In special pentru mine,apoi pentru parintii mei,care fusesera intelegatori si m-au lasat sa ma avant singura intr-o lume straina mie.

Muzica rasuna zgomotos in urechile mele,iar gluga imi acoperea vederea si abia am putut evita imbecilul care claxona ca un nebun,in timp ce trecea pe trecerea de pietoni.Un sfarsit bun…macar aveam constiinta impacata ca ma calcase o masina pe strazile LA-ului,nu pe orice alta strada.

Trist.Tragic.

Si acum mai trebuia sa suport si insultele si tipetele unui imbecil care habar nu avea sa conduca.

Mi-am scos castile si mi-am dat gluga jos din cap,pentru a ma pregati de urletele strainului,cand am observat chipul mirat si inspaimantat al celui care totusi nu era asa de strain precum parea.

-Puteam sa te omor!Urla ca un nebun in fata mea,in timp ce cateva persoane se adunasera in jurul nostru,ca si cum erau la circ.De fapt tipetele lui Dan nu demonstrau altceva.

-Inceteaza sa mai tipi la mine!Spun maraind,luandu-l de brat si ducandu-l spre masina.Baiatul asta avea nevoie de o doza buna de pumni in cap.

Am auzit cateva chicoteli in spatele meu si imi venea sa ma intorc si sa le zic ca circul s-a incheiat,insa deja Dan isi facuse intrarea cu temperamentul lui.

Ramasesem atat de uimita cand l-am vazut in fata mea,analizandu-ma din cap pana in picioare,incat ma luase prin surprindere faptul ca se zbiera la mine de parca eu eram vinovata ca el nu e atent.

Il puteam observa cum fierbea de furie in scaun si cum abia astepta sa ma stranga de gat.Nu ca reactia ar fi fost mai diferita din partea mea dar asta era parte a doua.

A pornit masina,apasand pe acceleratie cam tare.

-Daca nu ai reusit sa ma calci cu masina,crezi ca e mai bine sa ne transformi intr-un morman de fiare?Spun pe un ton indiferent si cat de cat calm.

Imi arunca o privire nu prea prietenoasa si am vazut cum acul vitezometrului scadea incet incet.De ce intotdeauna trebuia sa dau peste oameni cu un caracter impulsiv?

-Ce cautai pe strada singura?Ma intreaba,expirand zgomotos ca si cum si-ar fi tinut respiratia pentru un timp indelungat.

Am pufnit si mi-am dat ochii peste cap.

-Si eu ma bucur sa te vad,spun nonsalanta.Habar nu aveam unde ma ducea,doar stiam ca mergeam pe o strada foarte lunga,opusa celei pe care ma plimbeam eu.

-Nu mi-ai raspuns la intrebare.

Cum sa nu.Acum trebuia eu sa ii dau lui explicatii.

-Opreste masina.

Spun brusc,pregatindu-ma sa deschid portiera.Zeci de intrebari imi perindau prin minte,insa nu aveam de gand sa stau sa-i suport itele acum.

-Stiai ca puteam ca dau peste tine?Imi zice pe un ton resemnat,uitandu-se inainte,evitand orice semnificatie a propozitiei „opreste masina’.

-E vina mea ca esti adormit?Spun,incercand sa ma justific in situatia de fata,pentru ca nu era vina mea,clar.In caz de nu stiai,benzile alea albe de pe strada se numesc trecere de pietoni.

-Stiu ce sunt alea,ma asigura pe un ton superior.Insa mintea mea era in alta parte si cand ma gandesc ca as fi putut…,se opri deodata,intorcandu-si rapid privirea spre mine.

Unde avea mintea?La ce fel de material o sa foloseasca pentru noile tinute toamna-iarna?Sau ce modele va avea la prezentare?

-Asta nu te scuteste de vina,oricat incerci tu sa-mi arunci in fata ca eu as fi cea vinovata.

-Si daca e vorba de Cristina?Asta justifica lipsa mea de neatentie?

La auzul numelui ei si ingrijorarea care se simtea in vocea lui,am regretat pe loc tot ce spusesem.

-Ce s-a intamplat cu ea?Intreb pe un ton ridicat si agitat.

Ofta,incetinind si oprind masina la coltul unei strazi.

-A plecat la mama ei in Franta.Spune scurt,cu urme de dezgust in voce,accentuand”ei”.Nu stiu ce a apucat-o deodata,insa asta a fost decizia ei inainte de a veni aici.Doar ca nu m-a mai sunat si nu stiu nimic despre ea.

Cred ca se vedea pe fata mea usurarea,fiindca ma asteptam la o veste mai groaznica decat asta.Pana la urma,imi urmase sfatul.Se simtea pregatita pentru asta.

Nu era cazul ca Dan sa faca atata haz de necaz.Era cu mama ei,era in siguranta.

-E si mama ta,spun incet,uitandu-ma la el.De ce nu te-ai dus cu ea?

Pufni zgomotos si dadu un pumn in volan.

-Femeia aia nu poate fi numita mama,zice pe un ton sever.Ea nu te abandoneaza,nu te lasa de izbeliste.Te protejeaza,te consoleaza cu o vorba dulce.Nu stiu ce e a fost in mintea ei,si chiar daca am incercat sa o conving sa nu faca asta,dupa suferinta la care ne-a supus,tot a plecat.

Era prea dur cu mama lui si chiar si cu el insusi.A facut o greseala,e adevarat.Dar merita o a doua sansa,cel putin din partea lui.

-Dupa atata timp,inca nu iti cunosti sora.Stii prea bine ca intotdeauna a actionat dupa bunul ei plac,si daca ea a crezut ca e bine ce face,atunci ai incredere in ea.

-Am.Dar nu stiu daca va fi bine acolo.

Se putea observa cu usurinta ingrijorarea pe care o avea pentru Cris,insa se descurca ea.

Stiam prea bine ca se gandise mult timp la posibilitatea asta,de a-si cauta mama si nu gasea alta solutie,asa ca o lasase balta.

-Ei bine,asta poate justifica faptul ca puteai sa ma omori,incerc sa destind atmosfera adresandu-i un zambet gingas si ridicand simplu din umeri.

Isi concentra privirea catre mine,apropiindu-se incet si destul de mult,analizandu-ma atent si intens.

Mi-am oprit respiratia pentru cateva secunde,inainte sa-i simt respiratia aproape lovindu-se de chipul meu.Mii de emotii curgeau prin mine si nu stiam ce sa fac pentru a-mi linisti inima care batea foarte tare.

Ce naiba era cu mine?

-Cred ca ar trebui sa plec,spun repede,intorcandu-ma spre portiera.Se intunecase deja afara si chiar daca aveam ceva drum de parcurs pana la hotel,putina miscare nu strica.

Stupefactie.Asta era noul sentiment care ma incerca in momentul asta.

Cu atat mai mult, voiam sa deschid usa si sa plec. Situatia e mai plina de penibil ca niciodata. Ma simt ca dracu si am si de ce. Inca o incercare failibila de a scapa de aici,pentru ca imi prinse incheietura si refuza sa-mi dea drumul.

-Asta daca o sa ai norocul sa nu te calce cineva cu masina.Ma ia peste picior ironic,fiind la fel de aproape.Cine umbla noaptea pe strazi LA-ului si singura,decat tu?Spune pe un ton amuzant,incepand sa rada.

-Serios?Nu stiam ca te-ai dovedit a fi si dadaca mea.Buzele lui s-au intins intr-un zambet larg si am incercat sa-mi eliberez mana din stransoarea lui.

De ce era de fericit si entuziasmat?

-Stai calma,ma impaca cu un aer triumfator si un zambet care mi se pare sincer.Te duc eu unde ai nevoie,asa poate mai sterg din lista de pacate.Spune,dandu-mi drumul si pornind masina.Unde stai?

Il privesc pe sub sprancene, fara sa inteleg mare lucru din ce-mi spune si luand binecunoscuta pozitie de defensiva, cu bratele incrucisate.

-Wilshire Grand,spun incercand sa ma acomodez in scaun si sa elimin emotiile care inca se incapatanau sa persiste.

-Dragut.

-Acceptabil,il corectez pe un ton putin infumurat.

Dimineata.Devreme.

Ochii refuzau sa priveasca albeata cruda a zilei.Mintea imi fugea jumatate adormita,jumatate treaza,la ziua ce a trecut,la ziua ce incepe.

Amintirile zilelor precedente mi se perindau prin fata ochilor mintii, neintunecate de nici o umbra, de nici un obstacol. Din timp in timp imi simteam inima tresarind in piept de bucurie.

Nu ma mai framantau intrebarile care ma rascolisera inainte de a fi adormit. Am evadat din temniţele propriei mele conştiinţe mai brusc şi mai energic decât m-aş fi aşteptat vreodata.

Hainele si actele erau pregatite de aseara,asezate pe marginea scaunului de la birou,iar eu stateam intinsa in pat cu ochii in tavan si asteptand sa sune ceasul acela care imi „lumina”diminetile.

Nu dormisem aproape toata noaptea;cred ca prin zori apucasem sa prind cateva ore de odihna.

Ploua de 2 zile incontinuu,de parca nu s-ar mai fi oprit.Picaturi se prelingeau pe geam si asta ma facea sa nu pot privi afara.

Usor, uşor, lucrurile reîncep să o ia pe făgaşul normal. Bine, nici nu cred că a fost altfel vreodată, însă acum merg mai normal decât mergeau înainte.

Trei.Doi Unu.

Clinchetul clopotelului de la sonerie incepu sa se auda ca un ecou in departare.Am indepartat cearsaful alb de pe mine,intinzandu-ma ca dupa un lung somn si am fugit la baie.

***

Era una dintre acele dimineti in care uram pur si simplu ploaia.Era o atmosfera gri,palida care nu se mula deloc cu starea mea de spirit.

Pasisem pe ultima treapta a firmei gigantice.

Fusesem luata prin surprindere,cand am vazut locul adresei unde ma adusese soferul de taxi,incat crezusem ca ar fi gresit.

Dar nu.Adresa coincidea si la fel si numele firmei.

W. Scott Company.

Tot aveam presentimentul ca e vreo eroare a memoriei mele sau a creierului,pentru ca nu imi aduceam aminte sa fi mentionat ca aceasta nu era o cladire,ci o adevarata arta de lux.

Geamuri sticloase albe,usi rotative si panouri cu tot felul de nume si oferte.

Inca eram cu gura cascata,iar ploaia deja isi facuse datoria,cand usile mari s-au deschis deodata,iar un tip in sacou s-a dat intr-o parte facandu-mi semn sa intru.

Mi-am scuturat capul,stergandu-mi fata de imbecila de pe chip si am pasit inauntru.

Socul fusese si mai mare,iar maxilarul puteam sa il culeg de pe podea.Am facut cativa pasi spre receptie,iar de dupa un birou inalt si luxos,isi facu aparitia o domnisoara blonda si machiata strident.

Ma apropii,incercand sa iau o atitudine cat de cat serioasa,insa uimirea tot persista pe chipul meu.

-Buna,spun pe un ton politicos,adaugand un zambet.Il caut de domnul Scott.

-La etajul 2,primul birou pe stanga,zice mecanic,indicandu-mi liftul de la capatul holului.

Am dat din cap si am marit pasii spre locul indicat.Insa nimeni nu stia ca aveam o teroare de lifturi.Ultima mea experienta cu el nu fusese una tocmai placuta,asa ca am renuntat sa il mai folosesc vreodata.

Fusese un adevarat succes faptul ca am ajuns intreaga si fara vreo urma de frica in mine la etajul al doilea.

Am tras adanc aer in piept si am batut usor in usa.O voce groasa m-a poftit inauntru,dar in acelasi timp cu un zambet larg pe buze,atunci cand ne-am intalnit chipurile.

-Ia loc,te rog,spune politicos,in timp ce faceam pasi micuti spre biroul lui.

Roseata din obrajii mei ma dadea de gol si chiar nu voiam sa par atat de nesigura in fata lui.

-Cum ti se pare?Spune,lasandu-se pe spate cu un aer de superioritate si punandu-si mainile pe bratele scaunului.

Am zambit gingas,dand din umeri,fara sa scot vreo vorba.

-Sincer?Zic,dupa cateva secunde de tacere si concentrare.Ma asteptam la vreo cladire micuta,in mijlocul unei suburbii din centrul LA-ului.In niciun caz la ce am vazut acum.

-Inseamna ca esti placut surprinsa de conditiile de aici,concluzioneaza,vazand ca trebuia sa scoata cu forta cate o vorba de la mine.

-Categoric,spun,dand din cap.

-Uite care e treaba,imi spune,studiindu-ma atent.Programul tau va fi destul de incarcat,desi va contine pauze de mese si relaxare.Stii ca ai obtinut un post destul de important aici,asa ca ma astept la cele mai bune rezultate din partea ta.Am incredere in tine si sper sa nu ma dezamagesti.

-Ma voi stradui din rasputeri sa fac ce e bine,il asigur pe un ton sincer.

-Bine atunci.Poti incepe de astazi,daca doresti.

Nici ca se putea mai bine.Inca o zi petrecuta in camera aia si o luam razna.

-E perfect,spun entuziasmata.

-O chem pe Anna,ca sa iti arate biroul unde vei lucra de acum incolo,iar apoi o sa trebuiasca sa duci niste dosare la arhiva.

Apasa pe un buton rosu,iar pe usa isi facu aparitia o fata nu prea inalta,de statura mijlocie,cu parul prins intr-un coc la spate.Cu miscari gratioase si un zambet mai mult fortat se indrepta spre noi.

-Anna,ea e Diana,noua noastra angajata.Fii draguta si condu-o la biroul ei.

Fata dadu din cap,intorcandu-se si luand-o inainte.M-am ridicat incet si am urmat-o.

-Diana?Se auzi vocea groasa a domnului Scott in spatele meu.

Mi-am intors privirea si m-am oprit in mijlocul usii.

-Bine ai venit!Zise,surazand.

Am dat din cap si am marit pasii,ajungand-o din urma pe Anna.

***

Parca spuneai ca ma aflam intr-un labirint imens si nu gaseam o cale de iesire.Anna lipsea de la birou si habar nu stiam pe unde sa o caut.Ma plimbam nedumerita pe holuri,cu dosarele alea in mana si cautam locul numit arhiva.

Cateva injuraturi in soapta se auzea in spatele meu de dupa o usa groasa de lemn.M-am intors inspre zgomotele dinauntru si apoi am vazut semnul.

-E cineva aici?Intreb in timp ce abia puteam sa deschid usa,care se pare ca se impotrivea cu desavarsire incercarii mele esuate de a o deschide.

Un tipat ascutit se auzi din spatele dulapurilor si am vazut cum sute de hartii zburau prin aer,iar un zgomot,asemenea unei cazaturi,venea din coltul sertarelor.

Am lasat dosarele pe masa de langa usa,indreptandu-ma spre persoana care tocmai cazuse.

O fata sifonata si cu parul in toate partile,isi indrepta spatele si se scutura de praf.

La vederea ei,aproape m-a bufnit rasul,dar am reusit sa-l transform intr-o tuse seaca si falsa.

-Esti bine?O intreb,analizand-o,si apoi uitandu-ma prin jur,la dezordinea pe care o facuse.

-Ultimul a fost mai rau.Spune,incepand sa stranga toate hartoagele de pe podea.2 coaste rupte si o glezna fracturata.
M-am aplecat cu gandul de a o ajuta,insa mi-am oprit privirea pe chipul ei.Era asa de naturala si simpla.Parca spuneai ca e tocilara din liceu,care nu vorbeste cu nimeni si e evitata de toata lumea.Parul blond strans la spate cu o clamita ii atarna pe umeri si o pereche de ochelari aproape ii cadeau de pe nas.

Parea atat de amuzanta,dar in acelasi timp atat de speciala prin simplitatea ei.

-Duci o viata interesanta aici.Poate ar trebuie sa te reprofilezi.Spun,in timp ce strangeam amandoua actele de jos.

Se opri,ridicandu-si privirea si se uita uimita la mine.

Simteam cum sangele in urca in obraji si mi-am lasat ochii in jos,jenata.

Frumos mod de a te face placuta printre colegi.

-Nu am vrut sa te jignesc,ma scuz,pe un ton incet si simplu.

-Nu e vorba despre asta…Doar ca niciodata nimeni nu mi-a spus asta,adica nimeni nu m-a sfatuit sa fac asta.

Nu intelegem ce zice.

-Ma refer la reprofilat.Intotdeauna am crezut ca aici e locul potrivit pentru mine.

Am pufnit si mi-am dat ochii peste cap.

-Printre acte si praf?O intreb,cu o spranceana ridicata.Cred ca poti mai mult de atat.

Un zambet gingas ii aparu pe fata si 2 luminite ii sclipeau in ochii mari caprui.

-Apropo,eu sunt Deb,spune,intinzandu-mi mana.

-Diana,ii raspund,apucandu-i-o si afisand un zambet real si plin de prietenie.

Ploaia se oprise,iar picaturile de pe haina se prelingeau pe bancheta taxiului.

Prima zi fusese una chiar buna si plina,desi oboseala isi facea efectul acum la sfarsitul ei.Dosare,documente si tot felul de acte de completat si verificat

Am platit soferului si am iesit din taxiu,indreptandu-ma spre usa hotelului.

-Diana..,o voce cunoscuta se auzi in spatele meu si am ramas intepenita in mijlocul trotuarului.

Oboseala poate provoca halucinatii?Daca da,atunci era cea mai buna pe care o avusesem vreodata.

M-am intors incet,cu inima batand puternic si am studiat trupul persoanei din fata mea.Un trup atat de bine cunoscut,un chip atat de mult visat in ultimele zile,si niste buze atat de mult dorite,atunci cand m-am aruncat in bratele lui.

-Stii ca aproape te urasc,nu?Ii soptesc delicat si senzual la ureche in timp ce isi lipi obrazul de al meu.

-Nu prea se vede,avand in vedere reactia ta.Imi raspunde pe un ton putin ironic.

Ii dau drumul la par,dar inca agatandu-ma strans de gatul lui.

-Asta e partea buna,il tachinez pe acelasi ton.Partea rea te asteapta in camera.

-Atunci,vreau sa prelugesc partea buna,spune,lipindu-si rapid buzele de ale mele,impiedicandu-ma sa mai scot vreo vorba.

La asta chiar nu ma puteam impotrivi.

Responses

  1. bineinteles ca nu are rost sa ma culc de acum:))
    citesc si dupa comentez:>

  2. priveste partea buna, daca era calcata, macar era o masina de firma:>:)) doar glumesc..destind atmosfera ca sa pot sa scriu comentul si sa ma bag la somn:))
    chiar a avut parte de multe de cand a ajuns aici…
    rob care nu are timp pt ea,
    singuratatea care nu vrea sa o paraseasca,
    ploaia care nu vrea sa se mai opreasca,
    netrebnicul de dan(pe care inca il simpatizez:> ) care nu e atent la drum[-(
    ziua la servici care se dovedeste a fi buna, dar epuizanta
    si nu in ultimul rand rob care isi face timp pt ea( eu banuiesc ca el ar fi:)))
    adik e destul de mult. oricum mi-a placut capitolul asta…si nu e corect ca mai amagit cu el de cateva zile[-(
    distractie placuta la munte:X si sa vii curand:>
    >:D<:*

    • Chiar nu ma asteptam sa citesti la ora aia:)).Eu nu stiu daca as mai fi fost in stare sa descifrez vreo litera.
      In legatura cu faptul ca a avut parte de multe..se obisnuieste ea.Intotdeauna i-a placut singuratatea,dar a crezut ca va fi altfel acum ca a ajuns aici unde si-a dorit.Va avea parte de mai multe episoade de genul,insa trece ea peste.:)
      Rob..e si el ocupat,doar stii cate implica cariera lui:)),dar tot nu uita de ea.
      Ma bucur ca ti-a placut:*si abia astept sa ma intorc>:D<.

  3. sunt sigura ca diana se va obisnui si va face fata cu brio acolo. de fapt, sunt sigura ca va fi printre cele mai bune si in companie. iar felul ei placut de a fi o vor ajuta sa isi faca prieteni. desigur, vor fi intotdeauna si oameni rai care vor interfera in calea fericirii ei. 😦 dar va trece peste tot. de fapt..ce tot zic ? poate nici nu va fi asa. tind sa dramatizez de obicei dimineata :)).
    ma bucur ca a venit rob 8-> sunt sigura ca va fi de vis cap. urmator pentru ca va fi si el 🙂 daca nu..si dan e un inlocuitor bun. cat lipseste ;))

    kisses. >:D<

    • Hi Krisz:*!
      Ai presupus ft bine.Bineinteles ca vor mai fi si personaje negative,insa asta mai incolo putin.Va duce o viata mai complicata,insa reveni ea cu picioarele pe pamant si isi va da seama de multe lucruri,de care inainte habar nu avea.
      Rob a ajuns exact in ultimul moment:D,caci altfel Diana ar fi suferit.si dan..apare intotdeauna din senin,iar atunci cand va avea nevoie de el,va fi langa ea.
      Multumesc ca citesti.
      Te pup:*>:D<

  4. Frumoos capitol :X.Si da,astept capitolul urmator cu nerabdare ca de fiecare data,dar parca acum mai mult stiind ca va fii cu robert in el 8->.Asteptam capitolul urmatooor >:D<.Si sa stii ca n'ai scapat nici de mine de aici ; voi fii mereu atata timp cat vei mai scrie ;;). xoxo

    • Dana>:D:D<

      • Chiar ma bucur ca nu ai renuntat.Imi pierdusem orice speranta ca ar mai citi cineva,insa ma bucura enorm faptul ca inca nu v-ati plictisit.
        Multumesc pentru sprijinul tau:*.Apropo..o sa te bag in lista de messenger,asa poate mai vorbim.
        te pup:*!

  5. Super, super, super..astept continuarea.:)

  6. cand urm capitol, deoarece imi place f mult


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: