Capitolul 25-Sfarsitul nu e aproape…e aici.


Corsetul foarte strans.

Trena lunga de care imi era frica sa nu ma impiedic.

Buchetul care il tineam in mana si mirosul trandafirilor albi si rosii.

Bratul dur care era inconjurat in jurul celui de al meu si care ma sprijinea si ma intarea pentru ca eram sigura ca picioarele imi vor ceda in timp ce ne indreptam spre altar.

Privirea tuturor pe chipul meu.

Emotia mea si a celor din jur.Si a celui imbracat intr-un costum elegant negru,a carui privire imi jura iubire vesnica.

Acordurile de pian care formau notele marsului lui Wagner.

Pantofii care ma strangeau si in care,de asemenea ma simteam inconfortabil.

Barbatul imi dadu drumul,luandu-mi mana delicat si punand-o in palma celui din fata altarului.Acesta mi-o saruta si amandoi ne-am intors cu fata spre preot,care isi pregatea discursul despre ceremonie si semnificatia ei.

Au urmat citate si versete din Biblie,si inainte de a ne zice juramintele,cadrul se schimba.

O camera imi aprofunda chipul obosit,in timp ce alergam pe un culoar lung,alb.

Treceam pe langa asistente si doctori,intreband prin jurul meu,dar nimeni nu ma observa sau imi dadea vreo atentie.Cautam un salon,numarul 601.

Auzeam tipete,vedeam oameni suferind,insa parca totul era pe slow-motion.Eu eram singura care alerga,imbracata intr-o pereche de pantoloni scurti,cu care dormeam de obicei si un maieu albastru,putin gaurit,insa toti din jur se miscau lent,cu incetinitorul.

M-am oprit in fata unui geam transparent al unui cabinet si am vazut sangele de pe tricou.

Mi-am auzit numele si inainte de a vedea cine l-a rostit,cadrul se schimba.

Ploaia batea puternic in geam,impiedicandu-ma sa vad afara.

Trecuse de miezul noptii.

Fiecare noapte pentru mine, e una goala.Incerc sa imi umplu noptile cu ceva.
Acum, in noaptea asta, o umplu cu liniste, niste muzica de fundal si ganduri obscure.

3.50. Timpul se scurge atat de incet, iar eu zac in aceeasi camera tacuta cu pereti subtiri si intunecosi. O camera mult prea albastra pentru mine.
Picioare goale.Intinse pe pat. Vreau sa adorm dar nu pot.Insomniile astea ma omoara. Lumini de umbre de afara cad la geam.

Pixul mi se misca pe foaie,iar ganduri razlete imi fug prin minte.

„Fiecare frunza caramizie care cadea era un zambet, fiecare strop de ploaie era o mangaiere pe trupul meu prea naiv, fiecare raza de soare era o relaxare, si fiecare strop de vant era doza de melancolie de care aveam nevoie.”

Sunt atat de mica dar totusi simt asa multe lucruri care ma apasa. Nu stiu nimic despre viata dar tot ce observ la aceasta imi displace. Nu am stiut niciodata cum sa traiesc, mereu am incercat ceea ce credeam eu ca e bine si mereu am esuat.
Am nevoie de sfaturi, de indrumator in viata. Am nevoie de acel cineva care sa ma faca sa zambesc in fiecare dimineata.

Dar nu am nevoie de mila.

Se lasa dimineata peste gandurile si visele mele, in acorduri calde, suave.

M-am trezit zgaltaita.La propriu.

Simteam 2 maini puternice de-a lungul umerilor mei si apoi mi-am dat seama ca adormisem.Auzeam vag vocea celui care ne anunta ca avionul se pregateste de aterizare sau ca aterizase deja.

Am intredeschis ochii si am vazut chipul incruntat al lui Rob.Am oftat adanc,indreptandu-mi spatele si uitandu-ma buimaca la el.

-Mmm…cred ca m-am trezit,am spus pe o voce ce voia sa para clara,insa era mai mult morocanoasa.Nu eram o persoana matinala si nu reactionam atat de bine la treziri de genul.

Mi-am intors privirea pe geamul minuscul si am vazut cum ne apropiam de pamant.

-De ce nu m-ai trezit mai devreme?Am intrebat in timp ce mi-am inclinat capul spre el.

-Am incercat,zise cu jumatate de gura.Ti-am pus  pana si melodia pe care o urasti cel mai mult la ureche,si tot nu te-ai trezit.A zis,ridicand simplu din umar,privindu-ma in ochi.

M-am incruntat,dandu-mi ochii peste cap si oftand.Probabil eram mult prea cufundata in ciudatul meu vis,care sincer,eu personal nu il puteam intelege.Si de obicei,atunci cand auzeam vocea lui Lady Gaga,ma trezeam instantaneu.Cred ca asta imi cauzase de fapt visul acela ciudat.

Mi-am lasat capul pe spate si ochii mi s-au inchis imediat.Se vedea efectul noptilor nedormite,insa acum voiam ca acel vis sa se intoarca.

Linistea predomina intre noi,ca de obicei,mai ales de cand ne urcasem in avion.Pe langa faptul ca adormisem din minutul in care ma asezasem pe scaun,asta putea compensa linistea dintre noi,insa nici macar nu scosese o vorba in timpul zborului.

Inca un zgaltait.

La dracu!Trebuia sa inceteze cu faza asta.

-Fir-ar!Deschid ochii nervoasa si vad chipul amuzat al Cristinei.Pe bune,voi nu stiti alt mod de a trezi lumea?In plus,nu dormeam…

-Nu dormeai,doar atipisei putin,zice,intrerupandu-ma si mimand o fata indignata.

-Foarte amuzant,zic,strambandu-ma la ea si dandu-mi ochii peste cap.Mi-am desprins centura de siguranta din jurul taliei,ridicandu-ma si urmandu-i pana cand am simtit aerul cald si am coborat treptele.

-Deci…ce trebuie sa fac sau sa zic?Intreb curioasa,oprindu-ma in dreptul lui Rob,inainte de a intra in sala aeroportului.

Ma asteptam,ca odata luata decizia de a ne intoarce impreuna,adica impreuna–> in acelasi avion,nu ca un cuplu in fata camerelor de fotografiat,va trebui sa joc teatru.Nu eram experta,dar nici nu eram mai prejos.

-Nu trebuie sa spui nimic.Stephanie s-a ocupat de tot,asa ca nu vom avea probleme cu ziaristii.

La auzul numelui ei,stomacul mi s-a intors pe dos.In momentul asta chiar nu voiam sa dau ochii cu ea.Sau in oricare alt moment al vietii mele,care pana acum fusese una “linistita”.

Am dat din cap,tragand aer adanc in piept,inainte de a intra in aeroport.

-Fir-ar al dracului de usa nenorocita!Tip si lovesc usa si stiam prea bine ca nu ajuta cu nimic,dar tot macar aveam pe ce sa-mi descarc frustarea.Uram hotelurile.Le uram al naibii de tare pentru ca toate erau la fel si cu niciunul nu ma descurcam mai bine.

Am sprijinit unul dintre bagaje de perete,incercand pentru a zecea oara cardul acela nenorocit.Nici macar un card bun nu imi puteau da astia de la hotel?

Am inceput sa bolborosesc nervoasa,izbind inca o data cu piciorul in usa,intorcandu-mi privirea dupa vreo camerista sau cineva care ma putea ajuta,dar nimic prin jur.

Incapatanata,am mai incercat inca o data cardul,trecandu-l prin incuietoarea lui si m-am infuriat cand am vazut ca tot nu functioneaza.Mi-am aruncat privirea peste bagajele uriase,aruncate care incotro pe care nici nu imi venea sa cred ca le avusesem si am oftat.

-Va pot ajuta cu ceva?Aud o voce in stanga mea si observ statura mica a unei cameriste,care se uita la mine cu o privire nedumerita,probabil credea ca sunt nebuna sau ceva de genul asta.Dragut inceput,ce sa zic.

M-am intors spre ea,adresandu-i un zambet si i-am zis:

-Te rog,crezi ca imi poti deschide tu?Cardul meu nu functioneaza si,am aratat spre bagajele mele,nu mai pot cobori pana la receptie sa rezolv problema.

Tipa s-a uitat ciudat la mine,apoi la mana mea.

-Sunteti sigura ca e camera potrivita?Ma intreaba in timp ce intinse mana dupa cheie pentru a verifica.

Chiar asa de proasta aratam?

Mi-am dat ochii peste cap cand i-am vazut figura confuza,esuand si ea la fel ca mine in incercarea de a deschide usa.

-Camera 601 de la etajul 7?E posibil sa fi existat o eroare,deoarece camera asta e locuita de altcineva.Hmm..cred ca nu ati inteles bine.Trebuie sa fie de la alt etaj.

Bun..acum eram si tampita pe deasupra?Si intelesesem foarte bine,desi eram obosita din cauza zborului si tot ce voiam era un pat si du scald.Ceream prea mult?

Incercand sa ma calmez,i-am vorbit pe o voce morocanoasa:

-De fapt…cred ca cel de jos s-a inselat.Am rezervat o camera acum o ora si mi s-a spus exact aceasta.Deci nu…am inteles foarte bine.

S-a uitat cu o privire de “clar,e nebuna asta” si a dat din umeri.

-Atunci,va rog sa asteptati putin pana chem pe cineva sa va ia bagajele si o sa coboram pana la receptie.

Am oftat,resemnandu-ma si dand afirmativ din cap.Nu aveam nimic altceva de facut,si in timp ce asteptam,mi-am scos telefonul din buzunar si am scris un mesaj Cristinei.

“Hei.Am ajuns la hotel,dar sunt foarte obosita,si probabil o sa cad lata in pat.Nu stiu daca trec pe la tine azi,dar vorbim la telefon.

D”

Am dat trimitere si am inchis telefonul,bagandu-l in buzunar si m-am asezat pe unul dintre bagaje asteptand.

Cristina pur si simplu ma salvase azi de infruntarea face2face cu Stephanie,mai ales ca stia ca nu ma voi putea abtine sa nu zic tot si asta chiar nu ar fi fost in avantajul meu.Pentru ca nu voiam sa stric toata fericirea de care avusesem parte in aceste zile din cauza impulsivitatii mele.Asa ca am ramas calma,indiferenta,m-am urcat in masina Cristinei si am plecat spre hotel.

Si uite-ma aici,asteptand si simtind cum pleoapele imi devin tot mai grele si tot ce voiam era sa sar intr-un pat si sa dorm.

Am observat usa liftului deschizandu-se si m-am ridicat plictisita,lasand bagajul sa cada,scotand un sunet dur.

-Intr-adevar,a avut loc o greseala.Cheia dumneavoastra este buna,insa la camera 601 de la etajul 6.A fost o eroare a computerului si ne cerem scuze pentru asta,zice,intinzindu-mi cheia inapoi.

Nu zau?

Ah…am apucat cheia nervoasa si am inceput sa tarai bagajele dupa mine pana la lift.

Inaintam pe holul lung,cautand cu privirea numarul camerei mele.Era ultima camera de pe partea dreapta,asa ca am scos cardul trecandu-l si rasufland usurata ca mergea.

Am aruncat bagajele intr-un colt si nu am mai stat sa admir lucrurile de prin jurul meu si am cazut lata in pat.

Ploaia batea puternic in geam.De cand ma intorsesem in LA abia prinsesem si eu o zi calduroasa.Majoritatea timpului il petreceam la magazinul lui Cris sau pur si simplu stand in camera de hotel,citind,urmarind filme cu actiune neinteresanta sau ascultand muzica.Rob era la filmari,urma in seara asta sa treaca pe la mine,iar eu ma plictiseam de moarte.

Imi treceam degetele prin blana alba si pufoasa a lui Fluffy ridicand din cand in cand privirea spre ecranul televizorului.Imi fusese dor de animalutul meu,insa se pare ca Robert avusese mare grija de el.Tot imi parea rau ca il lasasem aici,de izbeliste atunci cand am plecat.Macar putea sa-mi fie un bun prieten,mai ales ca fusesem singura atat de multe luni.

Am oftat si m-am concentrat,incercand sa reiau firul actiunii de la film.Bun..deci el o ceruse in casatorie,ea nu era pregatita.Avea nevoie de timp…[cam toti avem nevoie de timp],pentru a lua decizia corecta.

Si cum plictiseala facea parte din rutina,pierdusem aproape toata actiunea,iar acum prinsesem doar scena nuntii.

“-Corsetul asta ma omoara si pantofii ma strang,de abia pot pasi pe covor.Parca simt cum buchetul plin de trandafiri albi si rosii devine din ce in ce mai greu.Calmeaza-te,Samantha.Tata ma tine bine de brat,asa ca nu ma pot prabusi.Uita-te la emotia fiecarui chip si a barbatului de langa altar.Poti face asta,cu siguranta poti!”

Imi placea de actrita,de rolul ei.Se incuraja singura si stia prea bine ca va trece peste emotiile care o acaparau din ce in ce mai mult.Incerca sa faca pasii siguri macar pana la altar,sa-si jure iubire eterna unul altuia si apoi totul putea sa se termine.

Era trecut de miezul noptii si iar nu aveam somn.Stiam ca plictiseala putea cauza somn,insa nu si insomnii.De obicei mai stateam la birou,cu lampa albastra in fata si mai completam integrame sau aruncam cate o privire prin folderele pline de “praf” ale laptopului.Ma uitam la fotografii si amintirile curgeau lin in mintea mea.

Am apucat telecomanda,inchizand televizorul si lampa.

In tacerea noptii,la hotarul trandafiriu al somnului, chipul meu culcat pe perna zambeste printre gene, in spatele pleoapelor intredeschise, unde cuvintele dispar, iar gandurile negandite se intrepatrund in stare calma, cu o liniste inexplicabila, intr-un noian de vise.

Inchid ochii si ma las dusa de valul care ma poarta deseori printre amintiri, trairi si senzatii, acolo intr-un paradis imaculat, pur, neatins de nimeni si nimic …

….

„Sa urasti este usor.Sa porti pica este usor.Dar sa ierti este cel mai dificil…”

Credeam ca visez,insa bataile puternice din usa erau adevarate.Cine Dumnezeu putea fi la ora asta asa de tarzie?M-am intins sa aprind veioza,iar lumina imi deranja vederea.

M-am impleticit putin in timp ce mergeam spre usa,si mare mi-a fost mirarea ca inca nu aveam vreo aterizare dulce pe covor.Am tras aer in piept,deschizand usa si cascand in acelasi timp.

Insa personajul pe care il aveam in fata mea m-a lasat cu gura deschisa si cu siguranta imi puteam culege maxilarul de jos.

-Pot sa intru?Zice,leganandu-se si ducand sticla cu whisky la gura.

Am incercat sa ma dezmeticesc macar putin,dar socul era prea mare si mai ales de a-l vedea pe Dan beat.

-Ce dracu cauti la ora asta aici?Si beat…,raspund,nedandu-mi seama ca ma dadusem la o parte pentru a intra.

Se uita la mine cu o expresie a fetei greu de descifrat si se tranti in fotoliul de piele punand sticla pe masuta de cafea.

-Credeam ca te vei bucura sa ma vezi,zise,fixandu-ma atent.Un chicot nervos ii iese printre buze si si-a incordat maxilarul.

Nu am raspuns nimic,iar respiratia parea sa mi se fi oprit in gat.

„E de rau,e de foarte rau”,imi soptea la nesfarsit vocea mica din capul meu.Am ignorat-o si am oftat adanc.

-As fi facut-o,daca nu veneai asa tarziu in noapte cu sticla dupa tine.Ce naiba e cu tine?Il intreb,furia facandu-si prezenta in tonul meu.Si bineinteles,faptul ca fusesem trezita din somn,putea fi un motiv foarte bun.

Pufni nervos si ma privi aspru.

-Banuiesc ca nu sunt destul de barbat pentru tine.Trebuia sa prind putin curaj,dar se pare ca am prins cam prea mult.

Ha?Despre ce vorbea?

-Intr-adevar…iti trebuie mult curaj pentru a veni la mine la hotel,mai ales la ora asta.Pfff…cat de greu trebuie sa-ti fi fost,bombanesc printre dinti indignata si ii arunc o privire frivola.

Se incrunta acid si isi lasa capul in jos,uitandu-se in gol cu o expresie ciudata ganditoare.O bariera de liniste se puse intre noi,iar el nu facea altceva decat sa se uite in jos si din cand in cand la mine.

-Mereu ai fost asa,zise deodata,facandu-ma sa tresar.Rece,ironica,indiferenta.Cu mine.Accentueaza sumbru,in timp ce se ridica si ma analiza indeaproape.Stomacul mi se blocase si simteam nodul acela nesuferit din gat,care ma impiedica sa respir.

-M-am saturat sa tot incerc sa iti arat…ce insemni..pentru mine.Vorbea cu multe pauze si medita mult inainte de a continua.

-Si eu m-am saturat de cele 2 masti ale tale.Intr-o zi te afisezi cu una,in alta cu cealalta.Nu stiu cum de mai suporti tu insuti.Alege naibii una o data si inceteaza sa pari ceea ce nu esti,ma rastesc,incruntandu-ma.

Ah fir-ar tu sa fii de gura nenorocita!Dar nu ma puteam abtine,serios ca nu puteam.

-Cat de ipocrita poti sa fii!Zice cu un ton plin de repros.Vrei sa stii de ce ma port asa?Din cauza ta!Din cauza faptului ca oricat as incerca sa te urasc nu pot.Sa te urasc pentru ca m-ai facut vulnerabil unuor sentimente pe care nu voiam sa le am vreodata.Si mai ales fata de tine.

Era tot mai aproape si furia din vocea lui ma ingheta si parca eram intepenita.

-Nu voiam sa recunosc la inceput,dar stiam ca-mi vei rasturna lumea din prima clipa in care te-am vazut stand cu Cristina la cafenea.Te-am urat…in primii ani de liceu pur si simplu prezenta ta ma agita si ma facea nervos.Apoi inainte de a pleca,mi-am dat seama ca de fapt toata ura asta se transformase in iubire..intr-o iubire diferita.Sa te iubesc,dar si in acelasi timp sa te urasc…Nu reuseam asa.Oricat m-as fi straduit,clacam al naibii…

Am deschis gura sa spun ceva,dar am ramas locului,incremenita.Se intoarse,tragand aer in piept si luand o gura din sticla .Ofta adanc si isi intoarse privirea plina de remuscari.

Am inghitit in sec.

-Si poate crezi ca acum,de fapt alcoolul vorbeste fara mine,insa nu e asa.Aveam nevoie de ceva,ca sa vin aici…sa-ti zic astea,pentru ca nu mai puteam suporta.

De fapt…chiar credeam asta.Alcoolul ii acaparase mintea si vorbea prostii.

– Tu intotdeauna m-ai urat,ai aratat asta foarte bine,zic pe un ton precaut si voiam sa cred ca mintea mea imi juca feste.Sau macar a lui.Alcoolul ii juca feste.

Si-a incrucisat mainile  si a vorbit slab.

-Normal ca am vrut sa iti arat asta.Eram mult prea las,si stiam ca nu te vei uita nicioadata la mine in sensul asta.Am plecat crezand ca te voi uita,dar nu a fost asa…

S-a apropiat de mine,incat respiratia lui puternica imi atingea fata.

-Vreau sa pleci,am soptit intr-un final,iar vocea mi-a tremurat.

M-a privit in ochi si expresia lui m-a facut sa ma gandesc serios la ceea ce  urma sa faca.

Am vrut sa ma indepartez de el,insa imi prinse incheietura cu o mana si cu cealalta imi inconjurase talia,tragandu-ma mai aproape de el.

Am rasuflat zgomotos si puteam observa cum furia isi facea loc pe expresia fetei sale.

-Am spus ca vreau sa pleci,marai nervoasa,intorcandu-mi capul,nevrand sa il privesc in ochi.Inima mea incepu sa o ia la goana si isi stranse bratul mai tare in jurul meu.

Mi-a apucat barbia in mana si m-a fortat sa ma uit in ochii lui.Respiratia parea sa mi se fi oprit in gat si muschii toti mi se blocara.

-Nu inainte sa fac asta,zise brusc,apropiindu-si buzele de ale mele si sarutandu-ma puternic.

Nu am putut sa reactionez pe moment,insa panica isi facuse loc in mine si am incercat sa ma eliberez din stransoarea lui,insa nu reuseam.

Aduna-te Diana! Mintea mea era blocata si gandurile imi erau imprastiate.

Incerca sa-si faca loc in gura mea,miscandu-si buzele puternic peste ale mele,insa buzele mele parca erau lipite.Mi-am impins ambele brate in pieptul lui si spre surprinderea mea reusisem sa il indepartez.

S-a uitat nedumerit la mine si inainte de a zice ceva,palma mea facu cunostinta cu fata lui.

Respira greu si isi incorda maxilarul,concentrandu-si privirea catre mine.

-Iesi dracului afara!Am rabufnit zgomotos,cu o ura iesita din comun.

Imi arunca o privire cu repros,isi lua sticla cu whisky de pe masa si trecand pe langa mine,tranti usa puternic in urma lui.

Am oftat profund si simteam cum capul imi explodeaza.Eram atat de obosita si confuza,inca abia puteam sa-mi dau seama de ceea ce tocmai se intamplase.

M-am asezat in fotoliu,sprijinindu-mi capul in maini si atunci am observat capacul lasat pe casuta de cafea.

-Dumnezeule!Am zis speriata,nemaistand pe ganduri si iesind repede pe usa.

Nu il puteam lasa sa plece,oricat de mult il uram in momentul asta.Era beat si daca venise pana aici sa-mi zica toate astea,putea fi in stare de orice.

Inca ploua afara si fara sa ma gandesc am iesit in strada.Ma uitam pierduta intr-o parte si in alta,insa nu vedeam nimic.

Of Doamne!Ce facusem?

M-am intors,si atunci totul lua o intorsura fatala.

Am auzit un strigat si cand mi-am intors privirea spre cel care o facea,masina ma

lovi puternic.

Exista momente,cand dintr-o data,intr-o fractiune de secunda,viata ta se poate schimba pentru totdeauna.

Rob point of view

Corpul imi tremura in timp ce o tineam in brate,plina de sange si murdara.Ploaia ii uda chipul si imprastia tot sangele de pe maieul ei albastru.Mi-am trecut degetele peste fruntea ei,dandu-i parul din ochi.

-Shht…o sa fie bine.Ajutoarele sunt pe drum…Te rog Diana,nu ma parasi.Ploaia imi batea in fata si lacrimile imi curgeau si abia puteam sa o mai vad.

A incercat sa zica ceva,insa sangele incepu sa ii iasa prin gura.

-Robb………ea..a fost…motivul…pentru..care …am ..plecat…Nu intelegeam nimic din ce zice,si a inceput sa tuseasca puternic si simteam cum isi pierde cunostinta.

Auzeam in departare sirena ambulantei si mi-am tintuit ochii pe chipul ei palid si ud.

-Shht…nu vorbi,o sa fii bine.

Ma simteam ca si cum nu mai eram eu.Fiecare nerv,muschi imi era blocat si spre surprinderea mea inca nu imi iesisem din fire. Parcă fusesem rupt în zece bucăţi, căci îmi simţeam trupul numai o rană, sufletul risipit, nu mai aveam nici voinţă, nici putere să mă dezmeticesc o clipă.

-Stephanie.A spus ultimul cuvant,clar si apoi ochii i s-au pierdut si s-au inchis.

Diana point of view

“O sa tin ochii inchisi pentru ca e ca atunci cand te trezesti dimineata si esti inca pe jumatate adormit si totul pare…Cand totul est posibil si visele par sa se adevereasca,cand nu esti nici adormit,nici treaz si pentru o clipa,totul poate deveni realitate.Si apoi deschizi ochi si lumina soarelui te orbeste si realizezi ca…

O sa tin ochii inchisi…”

Responses

  1. deja ma speriasem si vroiam sa ma apuc sa citesc din urma…nu stiam cum de nu-mi aduceam aminte sa fi citit de pregatirile de nunta:))
    pe Dan il bat,adica imi place de el, dar trebuia sa faca asta acum mult timp, si fara o sticla de alcool…
    si acum urmeaza socul…:O ce a fost asta? cum sa dea masina peste ea?:O
    citeam si nu-mi venea sa cred, inca nu-mi vine sa cred…
    chiar daca sfarsitul acestui capitol este atat de…socant…capitolul este excelent, ai facut o treaba buna G :> :*:*


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: