Capitolul 9-Hotarare definitiva


Ma afundasem intr-un abis intunecat,de unde nu aveam putere sa mai ies.Nici o raza de lumina,nicio stea,nimic…Voiam sa imbratisez o nebunie de culori,insa totul se adancea mai mult in intunecime.Nu puteam sa ma misc ,nici sa murmur cateva cuvinte,pentru a sparge linsitea.Sa simt ca macar mai exist.Simteam cum ma pierd in adancime,ca si cum ceva ma tragea in jos,parca ma retinea.

Eram ca o lumanare in mijlocul uraganului,ca o fotografie cu rama rupta.Singura in infinintul asta infricosator.

“Doar un vis”imi repetam de mii de ori in gand.”Doar un blestemat de cosmar”.Nu simteam nimic,eram doar eu si panza asta de intuneric.

De ce nu ma trezeam odata?Nu putea continua la nesfarsit, nu?

Nu mai dura mult.Ceasul care ma tortura in fiecare dimineata,va fi acum un remediu destul de bun,incat sa ma scoata de aici.

Da..asa va fi.Curand soarele va rasari,iar in fata voi avea o noua zi.

Cosmarul se schimbase…Acum durerea se facea simtita.Cate putin,pana cand imi invada tot corpul.Simteam cum imi curge sangele prin vene,iar durerea devenea tot mai insuportabila.Simteam o greutate mare in zona capului.Ma intepa..mii de ace ma intepau.

Simturile vitale imi revenisera.Desi nu aveam putere sa ma misc prea mult,puteam sa aud si sa simt agitatia din jurul meu.Cineva inchise o usa,altcineva rasfoia niste hartii sau o revista,iar scartaitul scaunului se auzea foarte aproape.

Am simtit o mana pe fruntea mea si un sarut delicat pe cap.Mi-am auzit numele pronuntat de o voce trista,fara vlaga.Nu puteam identifica anumita persoana;sunetul era incet,iar zgomotul aparatelor ma impiedica sa aud mai bine.

Durerea nu se retragea…Se afunda cat mai mult in corpul meu;o simteam in fiecare particica.

Am realizat ca ma aflam intr-un spital.Mirosul puternic de medicamente si aparatele infernale imi dadeau dreptate,

Mi-am adunat putina putere pe care o aveam,sa ma lupt cu durerea si am putut sa deschid ochii.

Totul era alb,ca intr-un spital.Am incercat sa intorc capul,sa vad cine era langa mine.
Cristina..fata ei era indurerata si trista.Am incercat sa spun ceva,insa tot nu puteam sa articulez nici macar un cuvant.

Mi-am intins putin palma ca sa o ating,iar ea se intoarse uimita catre mine.

Chipul ei se lumina,iar o mica sclipire ii aparu in ochii inlacrimati.Mi-a adresat un zambet si eu am incercat sa il returnez.

-Diana!Nu imi vine sa cred ca in sfarsit te-ai trezit!Lacrimile ii curgeau siroaie pe fata.

Fata asta era atat de emotiva..Insa o iubeam foarte mult si ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a scos-o in cale.

-Nu stii ce sperietura ne-ai tras!Spuse pe o voce mustratoare.Off Doamne!Ce ma fac eu cu tine?Spune pe un ton putin amuzat.Intodeauna incerca sa ma binedispuna si de obicei reusea.

-Aaa..incercam sa spun ceva,insa tot ce mi-a iesit a fost o balbaiala.

-Shht..nu vorbi acum.Inca nu ai putere.Ma duc sa chem doctorul.Si iesi repede pe usa.

Nu voiam sa-mi mai dea vreun calmant.Nu stiu daca mai suportam inca o stare asa de inconstienta.

Nu intelegeam cum ajunsesem aici.Amintirile imi erau total sterse.Oricat ma chinuiam sa gasesc vreun sens al faptului ca ma aflam aici nu reuseam.Parca imi era spalat creierul..sau cine stie..poate chiar asa era?

Usa se deschise,iar un domn inalt si solid intra pe usa.Era doctorul.In spatele lui era Cristina,cu un zambet intins pe fata.

-Care e starea ei,domnul doctor?Intreba Cristina,uitandu-se la fata doctorului.Acesta avea in mana o fisa.

-E bine ca s-a trezit.Acesta este un lucru bun.Vom vedea cum va evolua starea ei.Faptul ca a pierdut destul de mult sange,de la lovitura de la cap,o face slaba si nu prea poate sa depuna niciun efort.Dupa radiografii,nu este un lucru foarte grav,insa va mai trebui tinuta cateva zile in spital,pentru a fi sub atentia doctorilor specialisti.E posibil sa aiba scapari de memorie din cauza cazaturii,insa isi va reveni in cateva ore.Ii explica doctorul Cristinei cu o claritate nemaintalnita.Se vedea ca era un specialist.Sa vedem domnisoara Diana,imi adresa un zambet si inainta spre pat.Va doare capul?Imi puse man ape cap,masand putin.

-Da,zic cu voce inceata,ragusita.Gatul imi era uscat si aveam nevoie de putina apa.

-E normal,continua doctorul pe acelasi ton amabil.Insa va amintiti ceva?Cum ati ajuns in starea asta?

-Nu.Si chiar asa era.Nu imi aminteam nimic.Aveam sa-i cer explicatii Cristinei mai tarziu,dupa ce pleca doctorul.

-Hmm..,murmura doctorul,gandindu-se intens la ceva.Va voi administra un calmant pentru a va ameliora durerea de cap.Trimit o asistenta la dumneavoastra.Si se indrepta si iesi grabit pe usa.

Nu mai voiam nici o pastila.Cu atat mai putin o injectie.Privirea mi se opri pe perfuzia care atarna agata intr-un cui.Mi se facu pielea de gaina.Uram injectiile..si orice tip de ac sau intepatura.

Vazand expresia mea,Cristina incepu sa chicoteasca si se apropie de mine.Ma lua de mana si ma mangaia usor pe par.Parca eram un copil mic.

-Nu-ti face griji!Nu te va durea.Ma alina de parca era mama.Te vei simti mai bine.

Intre timp o asistenta intra pe usa,avand in mana o cutie cu tot felul de medicamente.

Cristina s-a indepartat,lasand infirmiera sa-si faca treaba.

-Va rog sa lasati domnisoara sa se odihneasca.Zise aceasta adresandu-mi un zambet.

Toata lumea de aici era foarte amabila.

Cristina aproba din cap si pleca.

-Vorbim mai tarziu!Spuse si iesi pe usa.

Calmantul isi facea efectul..Durerea se diminua si cadeam intr-un nou abis.

……

Ma simteam mult mai bine.Durerea inca persista,insa nu atat de tare ca la inceput.Cateva voci se auzeau de dupa usa.Cineva se certa.Am recunoscut vocea Cristinei,insa cealalta nu imi dadeam seama cine era.

Deschid incet ochii.In salon nu era nimeni,iar galagia venea din exterior usii.

-Te rog,spuse vocea necunoscuta.Trebuie sa o vad.

-Asteapta pana se trezeste,aproape marai Cristina la el.Doarme acum,iar asistenta a spus sa nu o deranjeze nimeni..Oricum nu ai ce sa-i spui.Nu isi aduce aminte de nimic.

Am auzit pasii necunoscutului indepartandu-se.

Mi-am dres glasul si am strigat-o pe Cristina.Aceasta intra repede pe usa,incercand sa-si schimbe expresia enervata de pe fata.

-Buna ziua,frumoasa adormita,spuse pe un ton amuzat,insa se simtea in vocea ei faptul ca nu era atat de binedispusa.

Am ridicat o spranceana si i-am facut din mana ca sa se aseze langa mine.

-Cu cine te certai?o intreb incet.Ea isi schimba expresia intr-una uimita,insa trase aer in piept si reveni la acceasi fata bucuroasa.

-Nu ma certam cu nimeni..Vorbeam doar cu o asistenta.

-Sigur..Stii ca nu te prinde rolul asta de actrita.Esti jalnica.Ii spun ironic si incep sa rad.Capul ma intepa,asa ca am renuntat sa mai fac vreo miscare.Cine era?

-Ai dreptate.As esua in cariera asta de actor.Incerca sa devieze de la subiect.

-Nu schimba subiectul.Spun incercand sa fiu dura,esuand lamentabil.

-Bine bine.Iti zic.Dar promiti ca ma vei asculta fara sa tipi si sa te enervezi.Nu ajuta la nimic daca faci aici pe-a nebuna,avand in vedere starea ta.

-Zii odata.De ce am ajuns eu la spital?

-Pai..nu mai tii minte nimic,asa ca te voi lamuri eu.Am tot incercat sa te sun,dupa ce ne-am intors de la Bucuresti,ca sa trec pe la tine.Insa tu aveai telefonul descarcat,iar la tine acasa nu raspundea nimeni.Stiam ca esti la servic sau la facultate,insa nu am mai avut timp sa trec pe la tine.Eram foarte obositi de pe drum,asa ca am hotarat sa-l conducem la apartament,iar apoi eu si Dan ne-am intors acasa.

Eram confuza.Despre cine vorbeau?

-Stai putin!Ridic eu mana,intrerupand-o.Ce cautai tu la Bucuresti si pe cine ai adus tu?Nu inteleg nimic din ce spui Cristina.Ma plang ca un copil rasfatat.

-Off Diana!Chiar nu iti mai amintesti nimic?Am plecat la Bucuresti ca sa-l aducem pe Robert aici in Iasi.Si apoi …,insa se opri cand vazu expresia fetei mele.

Abia respiram si inima imi batea cu putere.Amintirile imi veneau cu greu in minte,insa se legau perfect.Numele lui declansase totul.Mi-am pus capul pe perna.

Fir-ar sa fie!Nenorocitul acela ma adusese in starea asta.Din cauza lui ajunsesem aici.Fierbeam de nervi si daca imi aparea in fata,nu mai ezitam si ii spargeam capul cu ceva.

-Diana esti bine?Intreba Cristina cu voce tremurata.

Naiba sa-l ia!Acum imi amintesc,tip eu nervoasa la ea.Totul s-a intamplat din cauza lui!Lacrimile se luptau sa iasa,insa nu le dadeam voie.

-Linisteste-te!Nu e vina lui,incerca sa vorbeasca cu un ton calm,insa eu nu puteam sa ma calmez.E vina idiotului de Dan.

-Poftim?Am pufnit.Nu Dan era cel care m-a speriat de moarte,intrand in balconul meu.Asa ca nu cred ca are nicio legatura.

-Lasa-ma sa-ti explic.Sau mai bine..se ridica repede si fugi pe usa.

-Stai Cristina?Unde pleci?am tipat in urma ei.

Cateva minute bune am asteptat-o.Unde plecase?

Un ciocanit se auzi in usa,iar aceasta se deschise.

Am ramas cu ochii holbati,vazand persoana din fata mea.Era el.Avea o expresie trista,iar ochii ii erau retrasi.Nu aveam nimic la indemana cu care sa arunc,iar in mana aveam perfuzia aia nenorocita.

-Pot sa intru?Intreba cu cea mai minunata voce.Ochii lui verzi ma priveau cu caldura si vinovatie.

Desi nu voiam sa-l vad,am dat din cap.El a zambit si a inaintat spre mine.

-Ia un loc,i-am spus eu rece.Nu vreau sa stai in picioare in fata mea.

El a tras scaunul si l-a asezat langa pat.

Imi pierdeam sirul gandurilor cand ma uitam la el.

Diana,revino-ti!Ce naiba e cu tine!Mai ramane sa-i declari iubirea eterna si totul se va termina cu bine.Aduna-te!

”Din cauza lui ai ajuns aici.Si nu uita!E o VEDETA!E la fel ca toate..pline de impresii,care isi bat joc de tine.”O voce tipa in constiinta mea.

Imi venea sa-i zic sa taca,dar am uitat ca mai aveam si spectatori la nebunia mea.

Inca se uita la mine,trist.M-am ridicat in fund,asezandu-mi perna la spate.Am observat cum isi intinse mana spre mine,insa si-a retras-o imediat.

-Pentru ce ai venit aici?Intreb aspru,evitand sa ma uit la el.

-Am venit sa vorbesc cu tine,sa-ti explic totul.Spuse,uitandu-se in pamant.

-Degeaba ai batut drumul pana aici.Nu am ce sa vorbesc cu tine.Cuvintele imi ieseau din gura cu venin.Insa stiam ca nu ma pot comporta altfel cu el.Ceva imi zicea ca era sincer si ca doar voia sa discutam.

-Nu vorbi asa!Stiu ca totul s-a intamplat din cauza mea.Insa vreau intai sa ma asculti.

-Bine.Zi ce ai de zis!Nu puteam renunta la tonul indiferent.

-Multumesc,spuse zambind.Aseara,cand am ajuns la apartament,Dan mi-a spus ca daca am nevoie de ceva,sa vin la tine..adica sa te intreb pe tine.Dupa ce au plecat,am inchis usa,insa aceasta s-a blocat si nu am mai putut sa ies.L-am sunat pe Dan,iar el a venit cu minunata idee de a patrunde in balconul tau.Normal ca am refuzat,insa nu voiam sa stau blocat..Si singura posibilitate era sa ma strecor prin camera ta…

Fata lui era asa de amuzata,incat am inceput sa rad.

-Si cum de stiai ca sunt acasa?Nu puteai sa astepti pana maine dimineata si chemai pe cineva sa te scoata de acolo?

-Pai..Dan a spus ca ar trebui sa fii acasa la ora asta.Insa asta nu era singurul motiv…Voiam sa te cunosc.Prietena ta a spus atat de multe despre tine,incat muream de nerbadare sa te cunosc.Spuse pe un ton timid,zambetul aparandu-i din nou pe fata.

Fierbeam in mine de nervi.Imi venea sa-i dau cu ceva in cap,ca sa nu mai spuna atatea prostii.

-Nu vorbi tampenii!Nu stiu motivul pentru care ai intrat la mine in camera,dar nu cred o iota din ce zici tu!ma rastesc la el.Si de ce nu ai sunat..sau puteai sa-i ceri numarul de telefon?Sau puteai naibii sa spargi usa sau clanta…Ca esti destul de mare si de destept!

-Era o idee si asta,dar insemna sa raman toata noaptea cu usa deschisa.Ma poti lasa sa continui?

-Fa ce vrei!Durerea de cap revenise,insa nu voiam sa mai dorm.Mi-am dus mana la frunte masand incet.

-Te simti bine?Daca vrei putem sa vorbim cand iti revii.Ma duc sa chem doctorul.S-a ridicat,insa cum prostia facea parte din mine,m-am intins si l-am apucat de mana.Atingerea lui parca ma electrocutase.I-am dat drumul repede,vazand ce greseala facusem.

-Vreau sa termini ce ai de zis..,spun cu o voce inceata.Nu mai vreau sa dorm.Da-o naibii de durere!

-Esti sigura?Adica ..putem vorbi mai tarziu..

-Nu.Vorbim acum.Spun hotarat.De fapt nici eu nu stiam ce era cu mine,insa voiam sa termin odata cu neintelegerea asta.

Se uita uimit la mine.Fata lui era calma,iar ochii sinceri.Reveni la pozitia sa ,pe scaun.

-Crede-ma ca nu voiam sa te sperii sau ceva de genul asta.Fiind strain aici,nici nu stiam cum sa procedez.Nu sunt genul de persoana care comunica,sunt mai retras.Stiam ca faceam o greseala,insa deodata m-am trezit in balconul tau.Dan mi-a spus ca nu ai nici o legatura cu treaba asta si ca nu ma cunosteai,insa nu credeam ca vei vrea sa ma ranesti.

Nu ziceam nimic.Era lojic ca nu actionam ca cineva normal..pentru ca eu nu eram normala.

Avea si el o parte din vina,insa Dan era capul rautatilor si trebuia sa plateasca pentru asta.

-Bine.Am inteles care e treaba.Voi avea o discutie cu Dan,dupa ce ies din spital.Insa spune-mi ce s-a intamplat de am ajuns aici?

-Pai..aveam de gand sa-ti explic totul,iar apoi te-ai dus sa te schimbi in baie.

M-am inrosit.Uitasem ca aseara nu aveam o tinuta prea adecvata,eram doar intr-un prosop.

-Am auzit strigatul tau si te-am gasit jos in baie.Te-ai ranit destul de tare la cap,deoarece curgea mult sange.I-am sunat pe Dan si pe Cristina care au ajuns imediat aici cand au auzit.Erau amandoi foarte ingrijorati,iar eu ma simteam ca un nenorocit deoarece stiam ca era doar vina mea.Ambulanta sosise si te-a adus aici la spital.Te-au bagat in sala de operatie,iar de atunci nu te-am mai vazut.Cristina nici nu vorbea cu mine,iar Dan era foarte suparat.Infirmierele imi spuneau ca ai nevoie de liniste si ca este interzis sa te vada cineva.Tot ce puteam face era sa astept sa te trezesti pentru a-ti explica totul.

La naiba!Cauzasem atatea numai din cauza mea!Si nu era vina lui!

Nu el facuse apa pe jos si nu el era cu capul in nori.

-Imi pare rau,incercam sa ma scuz.

Nu puteam sa-l iert de tot,poate cu timpul.Chiar daca nu gresise mai cu nimic,nu voiam sa creada ca voi ceda in fata lui.

-Pentru ce iti pare rau?Tu ajungi in spital din cauza mea si tot tie iti pare rau?Spuse amuzat.

-Pai..nu e in totalitate vina ta.Eu am fost cea neatenta.Eu am alunecat singura.

-Poate asa e..insa daca eu nu intram in balconul tau,toate astea nu ar mai fi avut loc,iar tu nu stateai aici in spital.

Vocea lui era trista si imi era mila de el.Poate nu era ca orice alta vedeta..poate era diferit.Insa cu timpul imi voi da seama.

Voiam sa fiu singura,sa ma gandesc,sa-mi limpezesc gandurile.Acum aveam nevoie de un calmant.

-Ok.Ok.Daca tu vrei sa iei asupra ta toata vina,n-ai decat!Te superi daca chemi o asistenta,pentru ca nu ma simt prea bine.

-Bine.Inca o data imi pare rau si iti promit ca nu iti voi mai face probleme,spune cu o voce trista si se indrepta spre usa,iesind.

Speram sa nu-l mai vad.Insa destinul facuse ca el sa fie vecinul meu.Si asta va dura 2 saptamani.

Voi face tot posibilul sa-l evit.Oricum nu aveam nicio legatura cu el.Faptul ca era prieten cu Dan,nu schimba cu nimic situatia.Eu imi voi vedea de viata mea si el de al lui.Caile noastre nu se vor intersecta niciodata.

Asistenta intra pe usa.Am rugat-o sa-mi faca o injectie,deoarece durerea revenise,iar acum era imposibila.

……

Am mai stat cateva zile in spital,pentru niste analize.Doctorul era foarte multumit de evolutia mea,asa ca a hotarat sa-mi dea drumul mai devreme,cu conditia sa mai vin peste 2 luni la control.

In aceste zile,Robert nu mai trecuse pe aici.Iar cu Dan,aveam sa discut acasa.Nu voiam sa isc o cearta aici la spital.

Cristina deja imi pregatise bagajele si imi scoase fisa de externare,asa ca ne-am indreptat spre casa.I-am rugat sa nu le spuna nimic parintilor mei.Nu voiam sa-i ingrijorez.

Si ma bucur ca m-au ascultat.

Cristina nu mai pomenise nimic despre el,iar eu eram multumita.

Cand am ajuns in fata blocului,am aruncat o privire spre balconul lui.Statea acolo,uitandu-se in gol si fumand o tigara.Deodata privirea lui ma fixa,mai trase o data din tigara si se intoarse in casa.

Mi-am luat privirea de la el si am urcat cu greu scarile.

Responses

  1. :X:X:X este foarte frumos:-*:-*:-*

  2. Wow! Nu ma asteptam sa intre in spital. A fost sa zic asa un soc pentru mine. Oricum tot imi place. Spor la scris in continuare:X

  3. si acest cap este minunat deaba astep cap 10 cand il pui 🙂 sau daca ai mai scris un fanfic sami spui si mie situ unde i pot gasi mrs mult pt id

  4. foarte tare capitolul…:D:D:D astept urmatorul capitol …spor la scris:*:*:*

  5. Multumesc fetelor.Hmm capitolul 10 nu stiu exact cand il pun.Si asta e primul fic pe care il scriu(Elena)
    Va pup pe toate:*

  6. imi place mult de diana :))

  7. parca postasei si cap 10.. nu ? 😕

  8. Pai este..e sus :)Dupa cap 1..nu stiu de ce nu l-a pus in ordina:(.

  9. coool :X:X:X:X nu am cuvinte :X:X:X:X

  10. am si eu o intrb…nu vreau s t superi sau cv,scri foarte frumos,dar robert vb romana? sau vb engleza si tu traduci?

    • Imi pare rau ca iti raspund atat de tarziu la comentariu,probabil am sters mailul,iar pe blog nu am mai intrat de foarte mult timp :(.Ma bucur ca iti place si ca mai exista cate un cititor.Robert vorbeste engleza,iar eu traduc 😛
      pupici!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: