Geo's Blog

Partea intai

30 noiembrie 2009,ora 12:45 am

„Nu stiam ca imi va fi atat de greu sa incerc sa o cunosc.Am ajuns in Caen,cu un motiv anume,acela de a o cauta,insa ceva ma oprea sa pornesc masina spre adresa ei.Minutele treceau greu,ca si cum timpul ar fi avut ceva impotriva mea,insa mi-am facut curaj si am parcat masina in fata usii ei.Are o casa destul de draguta,cu 2 etaje,gradina plina cu flori,asa cum ii placeau ei,mai ales crinii si trandafirii.Nu am iesit inca din masina;doar stateam si admiram privelistea uimitoare din jurul meu,pana cand usa se deschise si silueta unui barbat inalt,bine facut,cu parul negru si tenul tras,putin imbatranit isi facu aparitia.Studia cu atentie masina rosie din fata lui,pana cand ochii i s-au oprit pe mine,si si-a intors capul,strigand cu putere.De dupa el,o fetita de vreo 5 ani,cu parul blond,carliontat,imbracata intr-o rochita de culoare roz,il lua de mana si incepu sa arate cu degetul spre mine.Iar apoi lacrimile m-au acaparat cand am vazut-o pe ea.La fel de frumoasa,cu parul aranjat ca intotdeauna,imbracata elegant si cu o finete aparte.Tremurand,am deschis portiera incet si am facut un pas nesigur afara.Si asa,nesigura,am inaintat pana in fata trotuarului,unde ne-am oprit amandoua fata in fata.Ochii ei verzi patrunzatori,straluceau,avand mici cristale transparente in colturi.Lasa si sleita de puteri,fara sa mai cer vreo explicatie,m-am aruncat in bratele ei,si am inceput sa plang in hohote,iar ea ma alina,mangaindu-ma pe par…

Banuiesc ca intotdeauna am fost o fire imprevizibila,nu?”…

Sufletul imi era incarcat de o mie de emotii,pe care le prinsesem in zbor,de cand citisem aceste cuvinte,din jurnalul ei.Jurnalul nostru.

Am rasfoit paginile scrise de mine.Cuvinte venite din mintea unui copil de 15 ani,erau inca pastrate pe acele foi de jurnal roz si albastre.Data la care scrisesem amandoua pentru prima oara in el,mi-o puteam aminti foarte bine.

20 octombrie 2004,ora 11:45 pm.

Jurnalul Dianei

„Asta e ceva ce nu am facut niciodata,asa ca scuze jurnalule daca o dau in bara,asa cum am obiceiul.Imi pare rau.Nu am inspiratie,asa ca treci in mainile lui Cris.

P.S.:Sper sa supravietuiesti.Iti tin pumnii,in razboiul de a-ti trai viata sau ma rog,ca paginile tale sa reziste.”

Mi-am dat ochii peste cap,si am zambit cand amintirile din acea zi,au revenit in mintea mea.Chiar daca trecusera 4 ani de atunci,facusem o promisiune cu ea.Ca atunci cand o sa avem un servici si o sa ne gasim rostul in viata,sa il deschidem.Sa ne amintim cum eram atunci si cum suntem acum.

Dar inca nu gaseam motivul pentru care ea scrisese aici,tot ce facuse in acest timp era asternut pe randurile paginilor roz,asa cum le alesese ea de la inceput.Eu nu aveam prea multe scrise in el,decat cateva propozitii puse acolo pentru a umple spatiile libere si pentru a scapa de gura ei.Pentru ca de fiecare data ma obliga sa scriu,desi inventam scuze patetice,cum ar fi ca nu am timp sau am de scris.Dar sfarseam,intr-un final,sa-mi bat capul si sa reusesc sa scriu cateva fraze coerente.

Pe prima pagina a noastra erau 4 poze cu noi doua.Cate una din fiecare an,si neaparat trebuiau sa fie facute vara,atunci cand era cald.

Am trecut cu ochii peste partea ei,acolo unde scrisese despre mine,in prima zi.

20 octombrie 2004,ora 14:47 pm.

Jurnalul Cristinei.

„Stiu ca nu e frumos ca am tras cu ochiul la ceea ce a scris Diana,insa trebuia sa o fac.Dar sperantele mi-au fost spulberate,cand am vazut ca nu ii luase decat 2 minute sa scrie 2 propozitii si apoi sa mi te inmaneze mie.Trebuia sa ma astept la asta de la ea.Oricum,e un inceput.Pe parcurs se va schimba ea,am eu un presentiment…

Judecand dupa faptul ca peste 3 minute se suna,si nu pot sa comentez stilul ei bizar de imbracaminte de azi,ma voi opri doar la asta:Ma bucur ca esti prietena mea,D!

Si s-a sunat.”

Am dat paginile inainte,ajungand la ceea ce se intamplase de curand.

2 ianuarie 2010,ora 8:00 pm

„Mda…stiu.Nu am scris de ceva timp pe aici,cam de o luna jumatate,daca stau bine si ma gandesc.Lucrurile stau destul de bine.

Dar azi plec.Plec la prietena mea,la fratele meu,la cei care mi-au fost alaturi.Nu puteam regreta faptul ca am reintalnit-o pe mama.Momentele cu ea si Michelle,au fost demne de tinut minte si greu de sters din memorie,insa era timpul sa plec.

Nu am sunat  pe nimeni in ultimele saptamani,si stiu ca i-am ingrijorat,in principal pe Diana,de care nu stiu nimic.Oare cum se descurca?O fi bine?Fericita?

Mama mi-a vazut schitele.A spus ca am talent si ar trebui sa fac ceva in legatura cu ele.Poate ca m-ar ajuta Dan,desi,dupa cum il cunosc eu,slabe sanse.Cu orgoliul lui,nu m- ar lasa pe mine.sora lui, sa devin,poate in viitorul apropiat,un designer atat de faimos ca el.

Bineinteles ca azi inchei orice incercare de a mai scrie aici.Nu cred ca isi mai are rostul.L-am deschis dupa 4 ani,in speranta ca acum poate viata mea isi va relua cursul normal,insa se pare ca nu e asa.Cred ca Diana ma uraste.

Ce prietena ca mine i-ar face una ca asta?Stiu…sunt vinovata si am de gand sa repar tot ce am facut.

Diana e o persoana buna,intelegatoare.Ma va crede si va sti din ce cauza am actionat asa.Am vrut putin sa ma „despart”de ea.Sa incep sa traiesc ca si cum nu as fi intalnit-o niciodata.Pentru ca a fost mereu sprijinul meu si mereu langa mine,atunci cand am avut nevoie.Cand toata lumea m-a parasit,ea a stat langa mine si mi-a suportat ifosele si miorlaielile de fetita.M-a inteles si m-a incurajat de fiecare data.Asa ca oricat de perfecta ar fi fost lumea mea,daca as fi avut parintii langa mine,tot mi-ar fi lipsit compania ei.

Chiar nu merita asta…si nici acum nu ma inteleg de ce am facut-o.

E timpul…

Asta e cam o despartire,nu?Ei bine,va trebui sa te las,sa ma dezlipesc de copilarie,insa cuvintele scrise pe paginile tale,clar le voi mai revedea o data.Poate cu Diana,peste 50 de ani cand o sa fim bratranele si o sa avem grija de nepoti,sau poate singura…sau poate niciodata.Nu stii ce se va intampla in viata.

Acum e randul ei sa il deschida.Va avea ocazia asta,desi promisesem sa il deschidem impreuna.

Plec pe un nou drum..pe o noua cale…

…”

2 lacrimi au curs pe foaia roz a jurnalului,cerneala imprastiindu-se prin stratul subtire de hartie.O judecasem atat de aspru,insa cuvintele ei,pe care tocmai le citisem ma facusera vulnerabila.

Intotdeauna,in incercarea de a fi puternica,de a fi sigura pe sine,esua.Se aventurase singura,fara sa zica nimic,insa s-a ratacit.Si atunci cand te ratacesti,incerci sa cauti calea de a te intoarce inapoi,la ce ai lasat in urma.

Observasem din cuvintele ei,din starile pe care mi le transmitea atunci cand citeam,ca se maturizase.Si mult chiar.

Nu mai era fetita din liceu,nesigura pe ea si intotdeauna cu chef de distractie si petreceri.Care sa aiba mintea numai la haine si felul cum arata.Banuiesc ca distanta dintre noi si faptul ca nu am mai vorbit,o ajutase sa realizeze ca viata poate avea si alt curs.Si pentru asta nu aveam de gand sa o urasc.

Daca asta a fost remediul pentru ea,atunci sunt multumita ca nu comunicase cu mine sau oricine altcineva.

Nu puteam spune ca o urasc…sentimentul asta era prea puternic si prea crud,ca sa il simt in legatura cu ea.Doar ca m-a durut lipsa ei si faptul ca timp de 2 luni nu am fost una langa alta.

Majoritatea din intrebarile care rulau prin mintea mea isi aveau deja raspunsul.Raspunsurile s-au gasit in jurnalul nostru si nu cred ca ar fi fost o metoda mai buna de a le obtine.

Penultima pagina roz a jurnalului ei,era rupta intr-un colt,ca si cum ar fi vrut sa o scoata de tot,insa pana la urma a lasat-o.

Iar randurile nu erau goale…erau umplute de scrisul ei elegant si caligrafic.

„Nu mai are rost sa scriu data…M-am intors din nou,printre paginile tale,pline de amintiri.Ultima oara cand am scris,am zis ca viata mea nu avea sa-si reia cursul normal,insa se pare ca m-am inselat in privinta asta.Desi sunt in LA de 3 saptamani,nu am sunat-o deloc pe Diana.Pentru ca mi-am propus sa fac ceva cu viata mea,si iata-ma aici,scriind despre cum am reusit sa imi deschid singura noua linie vestimentara Cristina Duvall.A fost greu si multa munca,si in momentul asta aveam cea mai mare nevoie de ea,insa trebuia sa fac ceva si de una singura.Mark a fost singurul pe care l-am lasat sa ma ajute,de asta a aflat si Robert ca eram aici,insa ma bucur ca mi-a pastrat secretul.

Doar voiam sa ii arat ca sunt in stare sa-mi iau viata in propiile maini si sa vada ca m-am schimbat.In bine sper…”

Nu am mai continuat sa citesc nici macar un rand in plus.M-am intors pe partea cealalta a patului,apucand cutia,in care se afla rochia mov,care imi placuse de prima data.Am intors-o pe toate partile,pana cand am gasit eticheta

„Cristina Duvall,creatie proprie”.

Inca nu imi venea sa cred ca tineam in mana,creatia Cristinei.Ca reusise,prin forte propii sa faca ceea ce isi dorise dintotdeauna.Sa creeze haine sau macar sa lucreze in domeniul asta.

Si uite ca a reusit.A reusit de una singura…

Biletul care era adus impreuna cu acea cutie zacea pe undeva pe jos.L-am luat de pe podea si l-am citit cu voce tare:

„Pentru prietena mea,prima creatie care a ajuns in mainile unei persoane cu adevarat importante.Se va potrivi perfect cu pantofii,pe care am de gand sa ti-i dau,daca mai ai de gand sa vizitezi umilul nostru magazin.

Cris.”

Am lasat totul imprastiat pe pat,apucand jurnalul si bagandu-l in geanta.Am luat rapid cheile de pe noptiera si am iesit pe usa.

Cu siguranta acel „umil”magazin se afla in topul preferintelor mele.

…

Acceptasem pana la urma sa merg la acea petrecere.Mai mult din respect pentru d-l Scott si din prietenie pentru Deb.

Trecusem pe la magazinul lui Cris,asa cum ii promisesem atunci cand am sunat-o de la servici.Lucrurile intre noi au revenit la normal si toate neintelegerile au fost clarificate.

Acum o lasam sa-mi aleaga orice tinuta voia,pentru ca eram mandra sa am ca prietena pe o faimoasa si indragita creatoare de moda.Desi abia era la inceput,vanzarile mergeau din ce in ce mai bine,chiar daca nu avusese inca prima ei prezentare de moda.Planul acela era inca in desfasurare si o vedeam foarte emotionata in privinta lui.

Aflasem de la Deb,cum ca vor fi si invitati surpriza din lumea filmului,si anume actori cunoscuti si bogati,insa se tinea ascunsa identitatea lor,din nu stiu ce motive.

La servici,orele treceau mai lejer.Nu atat de multe acte,deoarece toti erau ocupati de organizarea petrecerii extravagante.

La radio canta o melodie necunoscuta,asa ca m-am aplecat putin pentru a schimba frecventa.Cand mi-am ridicat privirea,piciorul mi s-a mutat imediat pe frana,iar cauciucurile au scartait puternic pe sosea.Spatele mi s-a izbit de spatarul scaunului,iar niste claxoane se auzeau in spatele meu.

Un strat de transpiratie se depuse pe fruntea mea si gafaiam de parca as fi participat la concursul de alergat.Panica se instalase in mine,asa ca am coborat usor sa vad daca animalul era bine.Chiar nu voiam sa am un suflet pe constiinta,dar cine isi lasa cainele singur pe strada?

Un ghemotoc alb de blana,statea pitit si speriat,exact langa bara din fata.Tremura si era murdar,cu capul pe labute.M-am aplecat repede,sa vad daca e bine.

-Hey micutule,soptesc usor,ridicandu-l in brate.Dadea din coada si incepu sa-mi linga mana.Poate nu era asa de grav,insa habar nu aveam daca nu cumva ii rupsesem ceva.Urme de sange nu erau,asta era bine.Insa e posibil sa aiba leziuni interne sau Dumnezeu stie ce.

Fara sa stau pe ganduri l-am urcat in masina,punandu-l incetisor pe scaunul din dreapta mea.Un scancet usor se auzi si am pornit masina in graba.

Trebuia sa il duc urgent la un medic veterinar desi nu stiam daca era vreun cabinet prin zona.

Cateva strazi mai incolo,un panou mare indica locul pe care il cautam:Family Pet Services.

Mi-am dat hanoracul jos,invelindu-l cu el,desi era caldut afara si m-am indreptat spre usa cabinetului.

-Ma poti ajuta?Spun agitata,doamnei de la receptie.Cred ca are piciorul fracturat sau nu stiu ce.

Se ridica repede,luandu-l din bratele mele si uitandu-se atent la el.

-Ce i s-a intamplat?Ma intreaba nesigura si ducandu-se pe un coridor lung.

Am ezitat putin si nu stiam daca sa spun ca am fost neatenta si eram sa il omor.

-Pai…zic nedumerita.Eram sa dau cu masina peste el,insa am pus frana la timp.

Ochii doamnei s-au marit si m-a masurat din cap pana in picioare.

-Il voi duce la dr Finn Dandridge.Nu toata lumea are inima mare ca a dumneavoastra.Va rog sa stati aici,pe culoar,pana cand vine doctorul sa va vorbeasca.

Am dat din cap si am oftat usurata.Speram sa nu am probleme prea mari.

M-am asezat pe scaunul rosu si am asteptat.

5 minute..

10 minute..

Ma uitam la ceas constant si observasem ca trecusera mai bine de 15 minute de cand stateam tintuita in scaunul acela.Vocea doamnei de la receptie se auzi,si am observat-o de dupa colt cum venea impreuna cu doctorul,tinand in brate ghemotocul ala mic si buclucas.

-Catelul dumneavoastra este bine,spune doctorul,dandumi-l.Avea doar o pietricica prinsa intre pernute,insa e in regula.

Ah mititelul de el.Cate batai de cap mi-a putut da.

-De fapt…incerc sa il corectez,cu gandul de a-i spune ca nu este catelul meu,insa felul in care dadea din coada,ma facu sa ma razgandesc.Va multumesc din suflet.

-Nu aveti pentru ce,spune amabil.E de datoria noastra.Apropo..cum il cheama?

Uhm…gandeste Diana…

Un nume de caine..un nume de caine..

Nu am avut un caine..deci nu imi trecea prin minte niciun nume.

-Pai..e prima noastra intalnire,asa ca nu m-am gandit deocamdata la un nume,spun,rusinata.

-Nu e nicio problema.Aveti timp destul sa va ganditi la unul.Zice,mangaindu-l.

Micutul asta chiar era simpatic si avea temperament.

-Va multumesc din nou,spun,intorcandu-ma si indreptandu-ma spre usa.

Am inspirat si expirat de vreo doua ori ca sa ma calmez si apoi m-am uitat la el.

-Bun…Si acum ce fac cu tine?

Latra deodata,lasandu-si capul pe labe si dand din coada.

Banuiesc ca asta ar fi fost un:”Ma bucur de cunostinta,stapana?”In limba caineasca cred ca.

Am zambit,dandu-mi ochii peste cap si am pornit masina.

Bun venit in lumea mea,Fluffy!

…

Partea a doua a

…

Cine ar fi crezut ca un animalut atat de mic si dragut s-a dovedit a fi o mare pacoste obraznica?

-Fluffy,iesi de acolo!

Ghemotocul asta neastamparat era culmea.Nu voia sa iasa deloc de sub pat;statea acolo pitit si incepea sa latre la mine cand avea el chef.

-Fluffy,ramai azi fara mancare,daca nu iesi!Spun,in timp ce stateam aplecata sub pat si incercam cu „vorba buna”sa il ademenesc sa iasa.

Mi-am incruntat sprancenele,ridicandu-ma bosumflata si trantindu-ma pe pat.Daca el avea de gand sa stea acolo pana cand se va plictisi,atunci si eu voi sta linistita pana va aparea.

Oricum,pana la urma urmelor,tot i se va face foame,nu?

Am apucat telecomanda,lasandu-mi capul greu pe perna moale si incepand sa butonez plictisita pe toate programele.In unele zile,lasam pe programul international,care facea legatura cu tara mea.Asa macar ma simteam mai aproape de ai mei,desi era prin intermediul unui ecran si cu ajutorul unor prezentatori.

Uitasem pentru un moment de Fluffy,cand 2 bocanituri usoare s-au auzit in usa de lemn si creatura incepu sa maraie.M-am ridicat alene,oprindu-ma pentru un moment langa usa.

-Cine e?Intreb,lipindu-mi urechea de lemnul rece.

-Room service,raspunde vocea cunoscuta si am apasat rapid de clanta.

Un zambet larg ma intampina si m-am sprinjinit de tocul usii,ridicand o spraceana si dandu-mi ochii peste cap.

-Hmm…iubit la pachet pentru cina,spun pe un ton induiosator si zambesc ironic.Apetisant…,zic,intinzand mana si atingandu-i buzele delicat.

-Banuiesc ca asta ai comandat,nu?Ma intreba,in timp ce facu un pas spre mine.

-Nu chiar.De fapt,nu am comandat nimic,dar e bine venita din partea casei.Mana lui mi-a mangaiat obrazul,in timp ce suflarea lui puternica se apropie de buzele mele.

-Am eu vedenii sau sub patul tau este un caine?zice deodata,mana alunecandu-i de pe fata mea si inaintand in camera.

Fir-ar tu sa fii de Fluffy!Inghit in sec,intorcandu-ma plictisita si inchizand usa.

-In momentul asta,chiar mi-as dori sa fie vreun joc al imaginatiei tale,mormai printre dinti,ofensata si trantindu-ma pe canapea.Mi-am indreptat privirea spre ei,si mi-a ramas blocata pe potaia alba care iesi rapid de sub pat,incepand sa dea din coada.

Tradator mic!

-De ce nu mi-ai zis ca ai un catel?Intreaba,luandu-l in brate si punandu-l in poala.

-Azi l-am gasit,cand voiai sa iti zic?Spun,urmarindu-l cum isi trecea degetele prin blana alba a catelului.

Ei bun,prefera un caine in locul tau,Diana.Priveste partea buna a lucrurilor:macar aveti un lucru pe care sa il impartiti.Constiinta incepea sa se joace cu mintea mea,desi habar nu aveam la ce se referea.

-Unde l-ai gasit?

Ia sa vedem.Spune ca era sa dai cu masina peste el de aeriana ce esti.Nici macar la volan nu poti fi atenta.

Chestia asta chiar incepea sa ma scoata din sarite.Am ajuns sa imi vorbeasca constiinta.

Grozav.

-Uhmm…sa zicem ca l-am intalnit intr-o situatie mai speciala.

Isi indrepta privirea spre mine,inclinandu-si capul intr-o parte curios.

Am ridicat din umeri si am oftat.

-Bine bine!Spun,ridicandu-mi mainile in semn de aparare.Eram sa dau cu masina peste el,dar e in regula.L-am dus la doctor si nu a patit nimic.

M-am asezat langa el,punandu-mi capul pe umarul lui.Hmm..totusi,nu era chiar asa de rau sa ai un catel,macar aveam cine sa ma apare.

Am ras in sinea mea,luandu-l in brate si mangaindu-l.

-Acum..ca l-ai cunoscut pe Fluffy,putem sa ne intoarcem la ceea ce am lasat neterminat…. spun,dandu-i drumul si facandu-ma mai confortabila pe pat.

Se uita nedumerit si dubios la mine,tragand aer in piept si incepand sa vorbeasca.

-Chiar nu am vrut sa te mint in legatura cu ceea ce a facut Cristina,insa era si Dan acolo care m-a rugat sa nu iti zic nimic pana la momentul potrivit.Se opri pentru o clipa,uitandu-se la mine,asa ca am oftat,facandu-i semn sa continue.M-am gandit ca ar fi mai bine sa afli de la ea,dar am vazut cum iti faceai griji,asa ca ti-am spus pana la urma.Expresia fetei lui era plina de remuscari,asa ca mi-am intins mana mangaindu-i obrazul.

-E in regula,spun,adresandu-i un zambet mic.Mi-am cam iesit din fire atunci,din cauza vestii,insa s-a rezolvat totul.Dar nu la asta ma refeream,zic,apropiindu-ma si lipindu-mi rapid buzele de ale lui.L-am apucat de umeri,urcandu-ma in poala lui,pentru a savura din plin sarutul.

Sarutul era unul pasional,puternic,buzele noastre frangandu-se una peste alta si lasandu-ne fara suflare.Mainile lui erau pozitionate strans pe soldurile mele,trangandu-ma mai aproape de pieptul lui,simtindu-i inima batand rapid.Intr-o fractiune de secunda,deja ne aflam unul peste altul,cautand aer si respirand greu.

Degetele lui imi trasau forma fetei,coborand pe gat,iar apoi pe piept.Corpul meu raspundea la orice atingere,fiecare celula din mine tresarind si luand-o razna.Mintea mea nu mai asimila niciun sunet,nicio miscare,ci doar respiratia lui dulce si presiunea asupra mea.

Un sunet ciudat se auzi din pantalonii lui si mi-am dat seama ca e telefonul.”Te rog nu raspunde”,ma rugam in mintea mea,incercand sa fac abstractie de melodie si l-am apucat strans de camasa.

Am oftat cand am simtit cum ma indeparteaza,ridicandu-se in picioare.

-Trebuie sa plec,zice,luandu-si haina de piele pe deasupra.

O fata mai tampita ca aceasta pe care mi-o afisasem acum nu cred ca am avut-o vreodata.

-E chiar asa de urgent?Intreb,pe un ton putin nervos si iritat.

-E Stephanie…,spune,uitandu-se la ecranul telefonului.

Mda..Ritz aia care imi facea mie viata imposibila,batandu-ma la cap.O uram pe blonda aia spalacita si batrana.Bine..nu chiar asa de batrana,se mentinea destul de bine la varsta ei,insa asta nu-i aducea un beneficiu asupra parerii mele despre ea.

Se tinea scai de Robert,sunandu-l in fiecare zi si intrebandu-l unde este.

-Te sun eu maine,zice grabit,deschizand usa.

-Nu pot maine…,spun,in timp ce m-am ridicat,ajungand langa el.Ma duc cu Deb la magazinul lui Cris.Si probabil o sa-mi petrec toata ziua acolo cu ele.Iar apoi stii ca este petrecerea aia de la firma,la care nu pot sa lipsesc.

Telefonul iar incepu sa sune.Deja ma innebunea de acum.

-Grabeste-te,pana nu crede ca te-am rapit,spun zambind si impingandu-l afara.

Am oftat,inchizand usa si lipindu-ma de ea.Fluffy statea in mijlocul patului,cu capul pe labute si dand din coada.

-Ai chef de o plimbare?Ii spun,indreptandu-ma spre noptiera si luand lesa.

Incepu sa latre si a sarit rapid de pe pat,ajungand la picioarele mele.Am apucat geaca si telefonul si am iesit afara.

….

Lume eleganta.Rochii si costume de lux.Muzica buna.Aerul acela al superioritatii care se simtea in atmosfera.Cuvantul „bani”care iesea de pe buzele fiecarei persoane din stanga sau dreapta mea.Extravaganta care era intalnita peste tot si rafinitatea cu care paseau toti in incapere.

Paseam cu pasi eleganti si marunti ,cu mare grija sa nu ma dezechilibrez datorita pantofilor de la Cris.Totul fusese bine,pana la partea asta,pentru ca stiam ca nu aveam sa rezist mult in ei.Abia imi simteam picioarele si facusem doar cativa pasi de la parcare pana la intrare.

Blituri orbitoare mi-au impiedicat vederea si aproape era sa dau peste un chelner care servea bauturile.Grozav mod de a-ti face intrarea.

Intr-un colt am zarit-o pe Deb care imi facea semne disperate din mana.Am zambit si am observat privirile tuturor indreptate asupra mea.Am tras aer adanc in piept,inaintand cu o oarecare gratie spre ea.

Un zambet larg ii aparu pe fata si  ma cuprinse imediat intr-o imbratisare puternica.

-Ti-am mai zis cat ma bucur ca ai venit?Ma intreaba,in timp ce ma lua de brat,ducandu-ma spre chelnerul care se plimba pe langa noi cu tava in mana.A apucat din zbor 2 pahare cu vin rosu aprins,inmanandu-mi si mie unul.

-Ai ajuns repede,ii spun rotind paharul in mana.Chiar nu simteam nevoia de o bautura acum,asa ca am pus-o pe masuta de langa noi.

-Pai am prins repede un taxi si am ajuns mai repede decat ceilalti.Dar am avut sansa sa ii vad pe toti.

-Pe toti?Intreb,uitandu-ma de jur imprejur si analizand persoanele care mie imi erau necunoscute.

-Da,spune,apucandu-ma de brat si intorcandu-ma spre multime.Uite acolo in colt,domnul in costum gri si doamna cu rochie turcoaz,sunt cei mai importanti actionari din firma noastra.

-Nu i-am vazut niciodata la conferinte,realizez,dupa ce i-am studiat cu atentie.

-Sunt plecati mai mereu,si rareori dau pe la firma.Dar se pare ca azi au reusit sa ajunga.Oricum,sunt respectati si mass media e pe urmelor lor dintotdeauna.

-Aham…am mormait eu,dupa alta indelungata analiza.

-Ok,langa pianul din coltul barului,e  directorul si contabilul de la o firma mult mai importanta ca noi,insa am avut destule legaturi cu ea.Dupa cum vezi,domnul Scott se afla in relatii bune cu el,insa simte mirosul de competitie si de asta se da bine pe langa el.Zise,incepand sa rada.

-Tu cunosti pe toata lumea de aici,din cate vad,concluzionez,intorcandu-mi privirea spre ea si arcuind o spranceana.

-Nu chiar pe toti,zice,incrucisindu-si mainile si facandu-mi semn din ochi sa ma uit inainte.E tipul acela misterios de langa Scott.Am auzit ca e de pe undeva din Londra si e cineva foarte cunoscut in lumea mondena.Din cate se vorbea prin firma,ar fi vorba de vreo ruda de-a lui Scott,ceva un nepot mai indepartat.Si se mai zvonea ca o sa-l puna la conducere,sau macar ca director adjunct.

Mi-am fixat privirea asupra lui si am observat cum ma masura din cap pana in picioare.Si-a incruntat sprancenele,iar apoi s-a intors spre d-l Scott,soptindu-i ceva la ureche.Acesta a zambit,uitandu-se cu coada ochiului la mine si facandu-mi semn sama indrept spre ei.

-Hai cu mine,ii zic lui Deb,luand-o de mana si mergand prin multime.Ochii lui albastri,pe care i-am observat cu cat mai apropiam mai mult de ei,ma studiau atent.Ceva mi se parea cunoscut la el,dar nu stiam exact ce.Poate il mai vazusem pe undeva?

Nu stiu ce era asa de asemanator sau de ce imi aducea aminte ,insa ceva familiar mie domnea in el.

-Diana,incepu domnul Scott sa zica insa fu intrerupt de catre respectivul necunoscut.

-Am auzit multe despre tine,zise,intinzand mana si cuprinzandu-o pe a mea intr-o stransoare delicata si putin cam rapida.Nu degeaba v-a laudat unchiul meu pentru munca depusa.

Deci pana la urma zvonurile din firma erau adevarate.Era chiar nepotul domnului Scott.

-Ma simt flatata,spun cu o voce putin rusinata si cu o oarecare roseata in obraji.Insa nu cred ca ar trebui sa mi se atribuieze atat de multe.Fac doar ceea ce imi place si daca fac bine,atunci sunt mandra ca am reusit ce mi-am propus.

Seriozitatea cu care vorbea si mica gropita din obraji pe care o facea cand zambea erau asa de dragute si totusi atat de cunoscute.

-Eu sunt Kevin Weisz,spune,uitandu-se adanc in ochii mei.Mana mi-a alunecat,iar ochii mi s-au indreptat nu spre cel care avea numele de familie identic ca al meu,ci se spre cel care a intrat pe usa,condus de o tipa bruneta cu o rochie rosie aprins,iar in dreapta de Stephanie.

Si nu numai privirea mea s-a mutat pe ei,ci a tuturor din incapere.Nu am realizat pana cand nu am vazut cum se tineau de mana si zambeau unul la altul.Nu stiu ce simteam in acest moment:mai multa furie sau durere,insa era ceva amestecat.Am incercat sa iau o atitudine cat mai indiferenta,dar nu reuseam.Nu puteam pur si simplu sa ii am in fata,comportandu-se normal,mai ales el,si sa nu fac nimic.Si apucau mai tare nervii cand o vedeam pe Ritz salutand si zambind fals,cu fata ei fardata si machiata strident de parca spuneai ca a fost bagata in faina si scoasa inapoi.

Si intrebarile,ca intotdeauna,imi rulau prin minte:Ce cauta el aici?Ce cauta tipa aia cu el aici?Ce dracu se intampla aici?

„E de rau,e de foarte rau”Imi repeta la nesfarsit vocea din minte.

Nu imi puteam lua ochii de la ei,pana cand m-a intrerupt din gandurile nu prea pasnice asupra lor,vocea lui Kevin.

-Te simti bine?Intreaba pe un ton clar si serios,fixandu-ma atent cu privirea.

Mi-am scuturat capul intr-o parte si in alte,mecanic,si am inceput sa asimilez tot ce se intampla in jurul meu.Lumea zambea si vorbea intre ei,nu ca mine,care fierbeam de nervi si nu stiam ce sa fac.

-Am nevoie de o bautura,ii spun rapid si scurt,luand-o inainte printre multime.Am lasat-o pe Deb in urma care era prinsa intr-o discutie despre nu stiu ce avantaje ale firmei.

Si in momentul acela chiar nu imi pasa cine era pe langa mine,peste cine dadeam,desi imparteam in jurul meu numai scuze,insa simteam ca trebuia sa beau ceva tare.

Am inhatat rapid un pahar cu un lichid aramiu in ele,de habar nu aveam ce era si am iesit pe balconul mare.Nu era nimeni prin jur,asa ca mi-am sprijinit coatele de marginea balconului,inspirand adanc aerul rece al noptii si ducand paharul spre gura.Mirosul intepator deja imi zgaria narile si mi-am strambat nasul de dezgust.

Cum naiba sa le placa asa ceva?

Un ras dragalas si prefacut se auzi de undeva de jos,si mi-am lasat privirea sa cada pe cei doi.Am observat cum o tinea de mana cu delicatete,apropiindu-se mai mult de ea,chipurile lor aproape atingandu-se si sarutand-o.

Si atunci am simtit cum inima mi se rupe in doua,cum sufletul imi era din ce in ce mai greu,respiratia abia mi-o puteam simti si vederea fiindu-mi incetosata de lacrimi.

Am dat pe gat jumate din paharul plin de alcool,gatul arzandu-mi si simtind cum ajunge in stomac.O ameteala crunta ma lua deodata,dar am incercat sa ma reabilitez,strangand mai tare paharul in mana si cu cealalta tinandu-ma de bara.

Fara sa ma mai gandesc,am scurs lichidul aramiu in partea cealalta a balconului,croindu-si drum intre ei.Nu am mai apucat sa vad reactia lor sau a celui pe a carui par am varsat alcoolul,insa am zambit plina de sine,cand am auzit tipatul isteric si asurzator al tipei plasticate.

Paharul s-a rostogolit pe undeva prin jur,lasand in urma lui o dara mica de lichid.

…

Ma asezasem pe fotoliul din piele de langa fereastra deschisa.Aveam nevoie de aer,pentru alcoolul din mine isi facea deja efectul incalzindu-ma.Mintea mea nu prea mai gandea coerent,oferindu-se cu bunavointa sa imi aminteasca motivul pentru care bausem vreo 3 pahare de whisky.Niciodata nu bausem alcool,si mai ales in cantitati mari,insa fir-ar ca nu imi alunga niciun gand.

Pe Deb o pierdusem de tot;nici macar nu stiam pe unde e,daca a plecat sau nu.Simteam cum spatele imi era gaurit de privirea lui,insa nici macar nu ma oboseam sa i-o returnez.

Nu merita.Nimic.

Si chiar nu merita nervii mei,durerea mea sau lacrimile mele.

M-am ridicat,putin leganandu-ma,luandu-mi poseta si inca un suvenir de pe masa,care arata destul de apetisant in situatia de fata.

M-am indreptat cu pasi lenti si cu privirea in fata,spre iesire.Aveam sa plec de aici cat mai repede posibil si nu imi pasa daca ma impiedica cineva sa o fac.De suportat teatrul asta ieftin pe care avea de gand sa-l faca pe la spatele meu,chiar nu voiam sa il vad sau sa fac parte din el.Si nici sufletul meu nu suporta prea multe.

Norocul fusese de partea mea pentru ca nimeni nu se afla la iesire,asa ca am zbughit-o rapid spre parcare.Inca realizam ca era o greseala ce fac,insa in momentul de fata chiar imi era indiferent.

M-am oprit langa masina,cautand cu disperare cheile,pe care nu le gaseam nici in ruptul capului.

-Asta cauti?Zice,postandu-mi in fata,cheia de la masina si leganand-o dintr-o parte in alta.

Ei bine acum,chiar eram nervoasa.

-Ce dracu ai cautat tu in geanta mea?Intreb nervoasa,intinzand mana sa recuperez cheile.Insa prea tarziu,pentru ca isi retrasese mana imediat si refuza sa mi le dea.

-In niciun caz nu poti conduce in starea asta,spune pe un ton care mi se parea ingrijorat.

Am spus”mi se parea”.

-De parca ti-ar pasa,raspund morocanoasa si incruntandu-ma,cautand o cale pentru a lua blestematele alea de chei.

-Crezi ca nu imi pasa?Ma intreaba cu o voce plina de remuscari.

-Vad ca nu iti pasa,asa ca dam naibii cheile alea imediat,sa plec de aici,zic nervoasa,intinzandu-ma,insa imi imobiliza mana rapid,strangand-o puternic.

-Tu ai fost cea de la balcon nu?

-Ar fi fost mai bine daca va aruncam si paharul in cap,nu doar lichidul din el,zic,incercand sa ma eliberez din stransoarea lui,care nu avea de gand sa slabeasca.

-A fost doar un sarut,Diana.Nu a insemnat nimic.Zice,incercand sa-si ia apararea.

Pe dracu ca nu a insemnat nimic.

-Eu am vazut perfect.Si un sarut intotdeauna inseamna ceva.Am terminat lamentabil,zbatandu-ma ca un animal in cusca,intr-un final dandu-mi drumul.

-Poate ai dreptate,dar nu a fost un moment romantic,iti jur.

Si pentru un moment,ca o proasta ce eram,l-am crezut.Sau poate voiam sa il cred.Sa cred sinceritatatea din vocea lui,chiar daca era falsa,sa cred ochii aceia care implorau mila,chiar daca erau prefacuti.

Voiam sa il cred din tot sufletul.Insa nimeni nu putea nega tot ceea ce vazusem.Ceea ce se intamplase.

-Iti este imposibil sa ma ierti?

La naiba.Daca mai folosea metoda asta,dadeam dracului tot si uitam nefericita asta intamplare.

-Nu e vorba despre asta,spun sincer si resemnata.E vorba despre cum m-am simtit atunci cand te-am vazut cu ea.Atunci cand ai sarutat-o si tinut-o in brate.Cum crezi ca m-am simtit in acel moment?Mi-a fost bine?

Ma miram de mine insami ca reusisem sa scot cateva propozitii destul de clare.

-Te asigur eu ca nu.M-am simtit ca in ultimul hal,si crede-ma,nu e ceva ce as vrea sa mai simt de acum incolo.

Nu stiu daca vorbea alcoolul din mine sau eu,Diana,cea calma.Dar nu..alcoolul ar fi facut acum o criza de isterie si gelozie,asa ca ma bucuram ca Diana castigase aici.Dar tot aveam suvenirul acela ascuns in poseta.Asa ca tabara Dianei batea spre pierdere.

-Pe toti sfintii,Diana!Se rasti deodata.Crezi ca aici e vorba numai despre tine?Crezi ca numai tie nu-ti convine?Crezi ca eu sunt bucuros ca te fac sa suferi?

-Vrei sa insinuezi ca eu sunt cea vinovata?Cand tu esti cel care greseste,care nu ii pasa decat propia lui persoana si nu se uita in jurul sau?Eu sunt cea vinovata?

Zbieram ca o nebuna in fata lui si deja incepeam sa tremur.Alcoolul vorbea.

Expresia fetei lui era nedescifrat si simteam cum mi se blocheaza fiecare muschi din mine.

Cum putea sa fie atat de egoist?Sa dea vina pe mine pentru faptele lui,cand eu eram victima aici.

-Discutia asta chiar nu isi are rostul,inchei distrusa si smulgandu-i cheile din mana intr-un moment de neatentie.Du-te la prietena ta si agenta ta,care iti manevreaza viata asa cum vrea ea.

Am deschis portiera rapid,aruncand geanta si inchizand-o puternic.Nu s-a obosit sa ma impiedice,asa ca am pornit,cauciucurile scartiind pe ciment.

Am renuntat la orice mod de a tine in mine durerea,lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji si respirand greu.

Conduceam cu viteza mare,acul vitezometrului crescand tot mai mult si ma rugam la Dumnezeu sa ma opresc.

Tentanta era sticla de alcool de langa mine,insa daca mai aveam putin ratiune,speram sa nu pun mana pe ea.

Eram asa de ametita si stomacul ma durea,incat am oprit brusc si am iesit rapid din masina,incepand sa tusesc puternic.

Mi-am dat pantofii aceia incomozi din picioare,simtind pamantul rece si umed sub talpile apoi.Apoi,ca o usurare picaturi reci de ploaie au inceput sa cada in cer,lovindu-ma puternic si din ce in ce mai tare.Apa rece ma trezea,insa ma facea sa imi amintesc de tot ceea ce se intamplase.

Am dat sa ma urc in masina,cand am vazut luminile puternice orbindu-ma si apoi o masina a tras exact langa mine.

…

-Tu nu esti deloc bine,spune pe un ton ingrijorator,punandu-mi de jur imprejur geaca lui de piele,care nu imi tinea de cald.

-Ti-am spus ca sunt bine,asa ca nu ma enerva,zic,sleita de puteri si tremurand.

-Nici nu ma indoiesc de asta,avand in vedere sticla de whisky de pe bancheta.Ce naiba a fost in capul tau?

Pe bune,mai degraba nu aparea.De fiecare data ma enerva cand trebuia sa ii dau explicatii.

-Doar du-ma acasa,Dan.Zic cu o voce obosita,asezandu-ma mai confortabil in scaun.Era asa de frig si aveam presentimentul ca o raceala buna va dainui in mine.

-Ce s-a intamplat?intreaba,in timp ce porni masina.

Of,ma exaspera cu intrebarile lui,la care nu eram in stare sa raspund.Ma durea capul asa de tare si ma simteam foarte ametita ca sa ma mai gandesc la vreun raspuns coerent

-Ma crezi atat de treaza incat sa-ti raspund?Si in starea asta nu as vrea sa zic ceva,caci apoi cu siguranta voi regreta.Zic sincer,strangandu-mi mai mult piciorele la piept pentru a ma incalzi.Daduse drumul la caldura,insa corpul meu nu voia sa raspunda la ea.

-Vino aici,imi spune facand semn sa ma apropii de el.Am ridicat din spranceana,desi era o oferta destul de convenabila.

-Pot sa conduc si o singura mana,imi zice zambind delicat si putin amuzat.

Oricum era mult mai bine decat scaunul si geaca care nu imi tinea de cald.M-am apropiat de el,punandu-mi capul pe umarului lui si inconjurandu-i abdomenul cu o mana.Ii simteam inima care batea puternic si pieptul care i se ridica si cobora rapid.Respiratia lui inspira senzualitate si eleganta,ceva care era de asemenea foarte caracteristic lui.Emana siguranta si protectie. Mi-am ridicat privirea,observandu-i maxilarul inclestat si privirea drept inainte.Ochii lui verzi sclipeau,iar buzele lui erau umede,insa stranse intr-o linie dreapta.

Am oftat,lasandu-mi capul pe pieptul lui si inchizand ochii.Din acel moment nu am mai auzit nimic.Doar am simtit mana lui,mangaindu-mi spatele si incercand sa ma incalzeasca cat mai repede.

„Uneori ma intreb daca ceva mai este contestabil.Exista inca dreptate si nedreptate,bine si rau,adevar si minciuna.Sau totul este negociabil,poate fi interpretat.Uneori,suntem obligati sa ascundem adevarul,sa il transformam,pentru cane confruntam cu lucruri pe care nu le-am facut noi.Si cateodata lucrurile pur si simplu ajung la noi”.

Totusi,printre atatea ganduri ratacite si neintelese de mintea mea neajutatoare,exista unul solid si care era foarte important:Kevin Weisz. Normal,ca o parte din mine credea ca e doar o simpla coincidenta de nume,insa cealalta parte credea altceva…Kevin Weisz era cineva…si asta era absurd.